Adolescența aduce o schimbare în felul în care copilul are nevoie să fie însoțit. Crește capacitatea de a gândi autonom, de a evalua situații și de a lua decizii simple. Relația cu părintele devine cadrul în care aceste abilități se pot exersa sau, dimpotrivă, se pot amâna.
Dincolo de rezultate școlare, comportament corect sau disciplină, dezvoltarea sănătoasă se sprijină pe câteva nevoi psihologice esențiale. Prima nevoie este autonomia. Adolescentul are nevoie să decidă lucruri concrete care țin de timpul lui, de alegerile sociale și de organizarea personală. Când un copil care își respectă responsabilitățile ajunge să ceară permisiune pentru fiecare detaliu, el învață adaptarea, nu asumarea. Autonomia se construiește prin alegeri mici, repetate, urmate de consecințe clare. Un părinte care lasă copilul să își gestioneze ieșirile, programul sau banii de buzunar, în limite stabilite dinainte, oferă un spațiu real de maturizare.
A doua nevoie este separarea comportamentului de identitate. Adolescența reprezintă etapa în care imaginea de sine se formează activ. Observațiile legate de fapte concrete ajută copilul să se regleze. Mesajele care definesc persoana sau o compară cu alți membri ai familiei apasă direct pe identitate. Un „ai întârziat” menține discuția la nivelul situației. Un „așa ești tu” mută atenția asupra valorii personale. Când părintele rămâne ancorat în fapte și contexte, relația rămâne deschisă.
A treia nevoie este validarea relațională. Adolescentul performant are nevoie să fie văzut ca persoană, nu doar ca rezultat. Recunoașterea efortului, a oboselii sau a tensiunii creează un climat în care copilul rămâne prezent în relație. O conversație care include interes real pentru cum se simte copilul, dincolo de ce a realizat, păstrează legătura vie și previzibilă.
A patra nevoie este viața socială, proporțională cu responsabilitatea demonstrată. Relațiile cu prietenii oferă contexte reale de învățare: negociere, delimitare, asumare. Ieșirile, discuțiile și experiențele trăite cu alți adolescenți completează dezvoltarea personală. Un părinte care privește aceste experiențe ca parte a maturizării sprijină formarea unui adult capabil să relaționeze și să decidă. Atunci când aceste nevoi sunt recunoscute și integrate în relația părinte–copil, adolescentul își construiește autonomia într-un cadru sigur.
Relația rămâne stabilă, comunicarea rămâne vie, iar copilul crește cu sentimentul că poate decide și poate rămâne conectat în același timp.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Depresia la adolescenți: boală neurobiologică, risc real și responsabilitate adultă
