În multe relații, oamenii confundă empatia cu obligația de a suporta orice. A înțelege trecutul cuiva, rănile lui sau motivele care l-au făcut să reacționeze într-un anumit fel nu înseamnă că trebuie să accepți comportamente care te epuizează sau te rănesc.
Un exemplu des întâlnit este cel al partenerului rece, distant, a cărui atitudine este mereu justificată prin explicații: „nu știe să arate afecțiune pentru că a crescut într-un mediu dur”. Persoana care rămâne lângă el își transformă viața într-un șir de raționalizări, ca și cum propria suferință ar fi mai ușor de suportat decât adevărul că nu primește ceea ce are nevoie. În alte situații, agresivitatea este trecută cu vederea sub pretextul că „nu el e de vină, ci alcoolul”.
Diferența dintre omul real și imaginea idealizată proiectată asupra lui devine spațiul unde se consumă ani din viață. Psihologia traumelor timpurii arată că acest mecanism își are rădăcina în copilărie. Atunci, era mai suportabil să crezi că părintele critic sau rece „are motive” decât să accepți lipsa de afecțiune.
Adulții care au crescut așa își duc tiparul mai departe: caută explicații, iartă la nesfârșit, construiesc povești în jurul comportamentelor distructive. Doar că, în loc să aducă siguranță, aceste explicații devin o formă de autoabandon. Procesul de vindecare aduce o schimbare de perspectivă. Pe măsură ce sistemul nervos învață să nu mai caute familiaritatea durerii, apare capacitatea de a vedea limpede: prezența cuiva poate fi nocivă chiar dacă îl iubești, scuzele nu aduc liniște, iar potențialul unei persoane nu este responsabilitatea ta.
Este poate una dintre cele mai grele lecții – să vezi omul așa cum este acum, nu cum ar putea fi. În realitate, nimeni nu se schimbă doar pentru că altcineva așteaptă asta. Schimbarea apare numai când persoana își asumă propria limită și decide să lucreze cu ea. A rămâne agățat de speranța „într-o zi va fi altfel” înseamnă a trăi într-o iluzie. Maturitate relațională nu se măsoară în cât de mult reziști, ci în cât de limpede poți să spui „ajunge”. Înțelegerea celuilalt rămâne un gest de umanitate, dar nu trebuie să fie niciodată mai puternică decât respectul pentru propria viață.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Geografia conflictului în cuplu
