O seară în care dansul și grația s-au împletit într-o poveste de Crăciun la LPS - 3 ore în urmă
Iași, 14 decembrie 1989: primul pas spre Revoluția Română - 4 ore în urmă
CS Minaur întâlnește echipa de pe locul 2 din Liga Zimbrilor în ultimul meci oficial din acest an - 4 ore în urmă
O carte nouă și doi maramureșeni de excepție: Valer Blidar și Nicolae Bud, modele ale viziunii și profesionalismului românesc - 6 ore în urmă
Atmosferă de sărbătoare în Nistru - 6 ore în urmă
MAE: Atenționare de călătorie în Belgia. Posibile perturbări în transporturi - 7 ore în urmă
Bărbat căutat pentru distrugere, prins de jandarmi în albia Săsarului - 8 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 9 ore în urmă
Pregătiri pentru Cupa Minerul – luni se trag la sorți grupele - 10 ore în urmă
Concertul de colinde „Colindăm Pruncului Preasfânt” a avut loc la biserica Parohiei Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” din Satu Mare - 10 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când nu mai știi ce vrei (despre renunțările invizibile, loialitățile greșite și întoarcerea spre tine)
Sunt femei care au învățat, încă din copilărie, să simtă ce simt ceilalți. Să anticipeze. Să ajusteze tonul, ritmul, volumul propriei ființe pentru a nu fi prea mult, prea greu sau prea deranjant. Sunt femei care nu au primit întrebarea: „Ce ai nevoie?”, ci doar indicații subtile despre cum ar trebui să fie ca să fie iubite.
Aceste femei nu se pierd brusc. Nu se distrug. Se șlefuiesc, câte puțin, în fiecare zi, până rămâne doar o variantă funcțională, dar epuizată de sine. Și nimeni nu le vede criza, pentru că și-au făcut din adaptare un talent. Un merit. Un mod de a exista. Loialități invizibile (cui ai fost mereu loială fără să știi?).
În psihologie, vorbim adesea despre loialități inconștiente, acele legături interne pe care le păstrăm cu părinții, sistemele, poveștile vechi din familie, nu pentru că ne ajută, ci pentru că ne oferă un sentiment de apartenență și siguranță. Poate că mama ta a fost o femeie care nu și-a permis niciodată să se pună pe primul loc. Poate că ai crescut într-o casă în care „a te descurca singură” era echivalentul valorii tale.
Poate că ai fost lăudată doar când ai fost cuminte, bună, atentă, modestă. Și acum, fără să știi, eviți orice formă de alegere care ar putea părea egoistă. Nu ești lipsită de voință. Ești loială unui sistem care te-a învățat că „tu” ești ultimul lucru care contează. Nu toate renunțările dor când le faci. Unele sunt aproape invizibile.
– Nu mai spui ce crezi, pentru că nu merită discuția.
– Nu mai alegi, pentru că e mai simplu să se decidă altcineva.
– Nu mai întrebi, pentru că deja știi răspunsul.
– Nu mai visezi, pentru că nu mai are sens. Acestea nu sunt renunțări dramatice. Sunt renunțări care devin normalitate. Și, după ani de tăcere psihologică, începi să trăiești într-o formă de apatie existențială în care nu mai știi dacă vrei cu adevărat ceva, sau doar te-ai obișnuit să nu vrei nimic. Una dintre cele mai subtile forme de alienare psihologică este incapacitatea de a identifica ce simți cu adevărat. Nu pentru că nu ai emoții. Ci pentru că ai învățat să le filtrezi, să le editezi, să le înăbuși.
Emoțiile neacceptabile au fost etichetate ca slăbiciuni. Furia – ca periculoasă. Tristețea – ca manipulare. Frustrarea – ca nerecunoștință. Și ai învățat să le eviți. Să le traduci în „logică”. Să le ascunzi sub control, zâmbet sau competență. Așa se naște o disociere funcțională, prezinți bine, gândești limpede, dar nu mai simți nimic autentic. Ai reacții corecte, dar nu mai știi dacă sunt ale tale. Ce e de făcut? Nu există o soluție unică. Nu există o „metodă” de a reveni la sine.
Dar există pași psihologici clari care pot face diferența între o viață trăită pe pilot automat și una trăită cu sens:
1. Reconectează-te la conflict, nu fugi de el. Undeva în tine există o parte care vrea mai mult. Și alta care se teme. Nu le reprima. Ascultă-le. Lasă-le să se exprime fără să le corectezi.
2. Fii atentă la ce judeci cel mai tare în altele. Adesea, judecăm libertățile pe care nu ni le permitem. Când disprețuiești o femeie „prea sigură pe ea”, „prea vizibilă”, întreabă-te: Ce parte din mine și-ar dori să aibă această libertate?
3. Renunță la echilibrul fals. Viața nu e o linie dreaptă. Autenticitatea nu înseamnă mereu calm, ci congruență. Poate că vei deranja. Poate că vei pierde aprobări. Dar te vei regăsi.
4. Începe să întrebi…ce aș fi ales azi, dacă nu mi-ar fi fost frică? Răspunsul nu trebuie pus imediat în acțiune. Dar trebuie auzit. Fiecare zi în care taci acest răspuns, e o zi în care construiești o viață care nu te mai conține. Nu ai greșit drumul. Doar că la un moment dat ai încetat să mai întrebi încotro vrei să mergi.
Ai lăsat pe alții să traseze direcții, să definească succesul, feminitatea, siguranța și echilibrul. Dar nimeni nu îți poate oferi un „acasă” psihologic în care tu nu mai ești. Poate că nu ai nevoie de un nou început. Poate că ai nevoie să te întorci exact în acel punct unde ai încetat să te mai alegi pe tine.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Vindecarea, drum, nu destinație
















