S-au pus în vânzare biletele pentru Final Four-ul Cupei României, turneu găzduit de Baia Mare - 3 ore în urmă
Propunere legislativă pentru desființarea agenției care sprijină exporturile românești - 3 ore în urmă
În 14-17 mai: Sighetu Marmației sărbătorește 700 de ani de atestare documentară printr-un amplu program cultural, istoric și artistic - 5 ore în urmă
Educație la standarde europene: Profesori din Tăuții de Sus, specializați în incluziune școlară prin proiectul Erasmus+ - 6 ore în urmă
Nouă echipe din Superliga și-au luat licență pentru cupele europene. Locurile însă tot patru au rămas - 6 ore în urmă
Facultatea de Inginerie din Baia Mare organizează concursul de idei inovatoare „Mâine, Altfel”, dedicat elevilor de liceu pasionați de tehnologie - 6 ore în urmă
Defilare și muzică de 1 Mai la Baia Sprie - 7 ore în urmă
CSM Sighet caută puncte la Cluj în etapa a 5-a a play-out-ului - 7 ore în urmă
Acțiuni de prevenire a mușcăturilor de căpușă în rândul elevilor băimăreni - 7 ore în urmă
Finanțare pentru CSS Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Primarul din Șișești a cerut carantină pentru toată familia românului întors din China, însă autoritățile spun că e suficientă autoizolarea lui la domiciliu
Primarul comunei Șișești, Mircea Ioan Tentiș, a aflat marți, 11 februarie, că persoana care s-a întors duminică din China în Maramureș locuiește la el în comună. L-a informat profesorul coordonator al Școlii Primare din satul Negreia, acolo e elev fratele mai mic al acestuia. Tânărul revenit din zona Beijing e fiul din prima căsătorie a unei doamne care, în prezent, locuiește în Negreia – a precizat primarul. Profesorul i-a spus că elevul a fost ajutat la teme de către fratele revenit din China, care s-a autoizolat voluntar la domiciliu. În locuință stau cinci persoane care interacționează cu el. Cum ceilalți cinci locatari frecventează locuri publice (școală, magazine, mijloace de transport în comun etc.), primarul a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș și Direcției de Sănătate Publică (DSP) – prin adresa nr 971/12.02.2020 – să instituie carantina pentru întreaga familie. Vorba ceea, paza bună trece primejdia rea. Solicitarea primarului a fost considerată excesivă și nu a fost aprobată, în mod argumentat.
”Cetățeanul este sănătos, nu prezintă niciun semn clinic care ar putea ridica vreun semn de suspiciune, de posibilitate de patologie virală”
”Cetățeanul a revent în țară din zona Beijing și a călătorit cu escală pe ruta Dubai, unde a fost monitorizat și verificat. A fost preluat la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” din București și i s-a întocmit fișa de specialitate. A fost monitorizat de rețeaua de supraveghere epidemiologică națională de la intrarea în țară și până în momentul sosirii la domiciliu, fiind luat în evidență pe considerent strict epidemiologic. Tânărul de 23 de ani se află în autoizolare voluntară la domiciliu, o procedură standard transmisă de către Institutul Național de Sănătate Publică. Procedura este respectată de către persoana revenită duminică, din China. Carantina se instituie în cazul unui risc iminent pentru sănătatea publică, dar nu este cazul pentru această situație. Cetățeanul a fost preluat, monitorizat și investigat din punct de vedere al evoluției sale clinice și în prezent este sănătos. Nu prezintă niciun semn clinic care ar putea ridica vreun semn de suspiciune, de posibilitate de patologie virală” – a precizat directorul executiv al DSP Maramureș, dr. Rareș Pop.
Între timp, coronavirusul (vezi foto) a fost rebotezat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, primind numele de Covid-19. Denumirea vine de la ”coronavirus disease that was discovered in 2019” (”boala declanşată de coronavirus, care a fost descoperită în 2019”).















