Caravana Tinerilor Creștini Ortodocși continuă în Maramureș și adună sute de tineri în jurul credinței și prieteniei - 1 oră în urmă
Cinema sub cerul liber la Breb - 2 ore în urmă
„Memorie și opresiune” – expoziție de grafică inspirată din mărturiile Memorialului Victimelor Comunismului, vernisată la Sighet - 2 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș, marți 14 iulie 2026 - 3 ore în urmă
14 iulie1939, s-a născut profesorul, etnologul și folcloristul Pamfil Bilțiu - 3 ore în urmă
Ansamblul „Hori și joc” al Palatului Copiilor Baia Mare, apreciat la Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica Deva” - 15 ore în urmă
Atelierele de vacanță au debutat la Muzeul Satului din Baia Mare cu olărit, lecții de siguranță și incursiuni în tradițiile satului - 15 ore în urmă
„August Cultural 2026” la Sighetu Marmației, o lună plină de evenimente - 17 ore în urmă
,,Alege ARHITECTURA!”: creativitate și sustenabilitate la Colegiul de Arte din Baia Mare - în urmă
Unirea Șișești, vicecampioană pe cluburi la Cupa României la Skandenberg; 26 de medalii pentru sportivii maramureșeni - în urmă
Noutăți legate de Cardul European de Asigurări de Sănătate
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș informează cetățenii că legislația privind cardul european de asigurări de sănătate (CEAS) a fost actualizată, aducând modificări importante în ceea ce privește valabilitatea și utilizarea acestuia. Noile reguli sunt menite să facă accesul la servicii medicale în străinătate mai simplu și mai sigur pentru toți asigurații.
Perioadele de valabilitate ale cardului au fost extinse și diferențiate astfel:
2 ani de la data emiterii pentru majoritatea asiguraților;
10 ani pentru pensionarii care au împlinit vârsta de 65 de ani;
până la 18 ani pentru copii și tineri minori.
Aceste reguli se aplică pentru cardurile emise începând cu 1 octombrie 2025.
Cardul european permite accesul la servicii medicale esențiale sau urgente în timpul șederilor temporare în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și în Elveția, în aceleași condiții ca pentru cetățenii țării vizitate. Astfel, în caz de urgențe, afecțiuni acute sau tratamente care nu pot fi amânate, asiguratul beneficiază de servicii publice de sănătate fără costuri suplimentare.
Directorul General al CAS Maramureș, Adrian Mădăras, explică beneficiile noilor reguli:
„Prin extinderea valabilității cardului pentru pensionari și copii, sistemul de asigurări de sănătate oferă un avantaj concret cetățenilor, reducând birocrația și asigurând o protecție medicală stabilă la nivel european. Este un pas important către un sistem modern și eficient, adaptat nevoilor reale ale asiguratului.”
Cardul se eliberează gratuit și poate fi solicitat prin:
Portalul oficial: www.cardeuropen.ro
Sediul CAS Maramureș, completând formularul tip disponibil.
Deși cardul nu înlocuiește asigurarea medicală de călătorie, el garantează că, în situații medicale urgente, asiguratul va primi tratament în aceleași condiții ca un cetățean local, pentru deplasări de până la 12 luni, indiferent de scop: turism, studii, motive familiale sau profesionale.
CAS Maramureș recomandă tuturor asiguraților să solicite cardul european înainte de orice călătorie în străinătate, reamintind că acesta reprezintă simbolul protecției și apartenenței europene în domeniul sănătății publice.
Vasile Petrovan










