Colindători în uniformă - 3 minute în urmă
Maternitatea Spitalului Județean „Dr Constantin Opriș” Baia Mare, acreditată în Categoria III A - 52 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 19 decembrie 2025 - 2 ore în urmă
19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 9 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 12 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 13 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 13 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 14 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 15 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 16 ore în urmă
Ministrul Sorina Pintea revoluționează politica de transplanturi
Îngrijorată de scăderea alarmantă a donatorilor de organe, Sorina Pintea a pregătit deja măsuri de îndreptare a situației. În 16 iulie, de ”Ziua Donatorului de organe”, ministrul Sănătății a anunțat introducerea unei noi legi a transplantului. ”Ne-am orientat spre legea spaniolă care nouă ni se pare foarte potrivită României, actualului context” – a spus Sorina Pintea.
Noua lege a transplantului pornește de la prezumția de donare
Trebuie precizat că Spania deține de 24 de de ani recordul mondial la donarea de organe de la persoane decedate: 43,4 la milionul de locuitori. Performanța a fost posibilă printr-o bună organizare – care să nu permită traficul de organe -, prin campanii de conștientizare a necesității donării de organe, dar și printr-o lege adecvată. Potrivit legii spaniole, dacă o persoană decedată nu s-a manifestat împotriva donării în timpul vieții, este prezumată ca donatoare de organe. Cu alte cuvinte, în Spania se pornește de la prezumpția de donare, dar fără a afecta posibilitatea ca o persoană să anunțe că refuză donarea și, astfel, să se asigure că îi va fi respectată opțiunea.
În prezent, pentru a preleva organe în vederea donării, la noi trebuie să fi existat deja acordul explicit al persoanei ajunsă în moarte clinică sau, în absența acestuia, e nevoie de acordul aparținătorilor. E o procedură greoaie, mai ales că deciziile de acest gen trebuie să fie rapide, pentru ca organele să fie prelevate în timp util.
20% dintre donatorii de organe de la nivel național sunt maramureșeni
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a informat, pe pagina personală de facebook, că în primul semestru al acestui an, la nivel național s-au înregistrat 30 de donatori de organe. În Maramureș, în același interval de timp, au fost înregistrate șase astfel de cazuri. Ceea ce la o primă vedere poate părea puțin înjudeț, se schimbă substanțial, când constatăm că, la nivel național, ponderea Maramureșului e de 20%! Sorina Pintea a subliniat că, în România, donarea de organe a scăzut dramatic în ultimii ani.
| An | 2014 | 2015 | 2016 | 2017 | Sem.I 2018 |
| Donatori | 138 | 115 | 123 | 65 | 30 |
De aceea, ministrul Sănătății speră ca ”reorganizarea Agenției Naționale de Transplant și o Lege a transplantului, care să reglementeze această activitate în mod direct și foarte transparent, să convingă populația despre beneficiile aduse de donarea de organe”.










1 Comentariu în această postare
rica mandolina
In timpul asta Viorica noastra liberala o ataca pe prima Viorica a tarii pe motiv de incompetenta si de faptul ca nu misca lucrurile. Dar Viorelul nostru,primar de urbe, ce mari minuni misca, fiindca in afara de bordurele, nimic, nimic. Haios e ca la nivel national liberalii ataca guvernarea pentru lipsa de autostrazi cand Orban Mandolina a fost ministru al transporturilor, dar ioc autostrazi.