Caravana Tinerilor Creștini Ortodocși continuă în Maramureș și adună sute de tineri în jurul credinței și prieteniei - 48 minute în urmă
Cinema sub cerul liber la Breb - 1 oră în urmă
„Memorie și opresiune” – expoziție de grafică inspirată din mărturiile Memorialului Victimelor Comunismului, vernisată la Sighet - 2 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș, marți 14 iulie 2026 - 3 ore în urmă
14 iulie1939, s-a născut profesorul, etnologul și folcloristul Pamfil Bilțiu - 3 ore în urmă
Ansamblul „Hori și joc” al Palatului Copiilor Baia Mare, apreciat la Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica Deva” - 14 ore în urmă
Atelierele de vacanță au debutat la Muzeul Satului din Baia Mare cu olărit, lecții de siguranță și incursiuni în tradițiile satului - 15 ore în urmă
„August Cultural 2026” la Sighetu Marmației, o lună plină de evenimente - 17 ore în urmă
,,Alege ARHITECTURA!”: creativitate și sustenabilitate la Colegiul de Arte din Baia Mare - în urmă
Unirea Șișești, vicecampioană pe cluburi la Cupa României la Skandenberg; 26 de medalii pentru sportivii maramureșeni - în urmă
Ministrul Sorina Pintea, alături de rugbiștii de la CSM la donarea de sânge
Echipa de rugby CSM Știința Baia Mare a decis să facă un gest umanitar, acela de a dona sânge. Au răspuns astfel apelului lansat de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru a contracra criza de sânge la nivel național. Cei 39 de sportivi și antrenori s-au prezentat pentru donare azi dimineață la Centrul de Transfuzii Sanguine Baia Mare . Sorina Pintea a ținut să fie alături de sportivi și a apreciat modul în care au răspuns apelului său.
”E nevoie de foarte mult sânge, sunt și pacienți cu afecțiuni oncologice care au nevoie de acest sânge. Am ales să vin în Baia Mare pentru că deputatul Călin Matei, colegul meu, m-a sunat și mi-a spus că echipa de rugby dorește să se alăture acestui apel și am vrut să fiu alături de el. Iar gestul de acum al echipei e foarte important, ca și mesajul pe care-l dau acești oameni: cei din comunitate ajută echipa, dar și echipa alege și acest mod de a răsplăti comunitatea” – a spus Sorina Pintea. Călin Matei, președintele CSM Știința Baia Mare, a amintit că sportivii clubului sunt la a patra donare de sânge și că au răspuns prezent și cu ani în urmă, după explozia cauzată de acumulările de gaze din subsolul unui bloc din Sighet.

Sportivii clubului băimărean consideră că au făcut un gest firesc, ce ține de omenie. Adrian Țală ”E o inițiativă bună. E o campanie umanitară, acest gest ține de omenie. Oamenii trebuie să ajute între ei. Am fost informați că e criză mare de sânge în țară iar noi, fiind sportivi, facem acest lucru periodic, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sânge. Am mai participat la campanii de donare în București”.

Sergiu Lucaciu: ”Am vrut să facem un bine. Din câte am înțeles e criză de sânge și sunt oameni care au mare nevoie de ajutorul nostru”.










