Share
La loc comanda! Nu se mai face grevă generală în sănătate

La loc comanda! Nu se mai face grevă generală în sănătate

Sindicaliștii din sănătate au decis să încheie conflictul colectiv de muncă și să renunțe la declanșarea grevei generale în data de 11 mai, în urma acordului încheiat marți cu reprezentații Guvernului, susținând că „negocierile au luat o notă de trecere” – relatează Agerpres.

„Suntem mulțumiți de ceea ce am reușit astăzi să punem pe tapet și de socotelile făcute: unde s-a pierdut, unde putem îndrepta lucrurile și ce putem să facem în continuare și am fost de acord să renunțăm la această grevă din 11 mai”, a declarat președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, la finalul negocierilor de la Guvern. Acesta a enumerat punctele importante parafate prin acest acord.

„Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența pierderilor care s-au înregistrat până acum. Păstrarea actualelor limite prevăzute în regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, care deja este stabilit în regulamentul de sporuri. Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2 din Legea 153/2017, pentru spitalele monospecialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al municipiului București, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin Hotărâre de Guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate și acolo unde este nevoie”, a declarat liderul sindical.

De asemenea, Bărăscu a precizat că acordul dintre cele două părți prevede și excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2 din Legea 153/2017, reluarea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă și reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.

Sursa foto: agerpres.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu