Share
De la începutul anului: Peste 5.500 de pacienți hemato-oncologici tratați la SJUBM; 50% dintre aceștia au patologie malignă

De la începutul anului: Peste 5.500 de pacienți hemato-oncologici tratați la SJUBM; 50% dintre aceștia au patologie malignă

Specialiștii în boli hemato-oncologice din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare (SJUBM) nu au redus activitatea în nicio perioadă, de la începutul pandemiei. Numărul pacienților tratați, atât pe secții, cât și în Ambulatoriul de specialitate a fost unul foarte mare. Jumătate dintre aceștia prezintă patologie hematologică malignă.

Mai precis, s-a acordat asistență de specialitate pentru 1639 de pacienți în secția Hematologie, dintre care 495 de internări continue și 1144 internări de zi. În Ambulatoriul de specialitate au fost consultați 3922 de pacienți hemato-oncologici.

„În primul rând, personalul sanitar de pe secție a fost stresat, în mod special, pandemia Covid-19 a pus o presiune inegalabilă asupra noastră. Pacienții cu Leucemii, Limfoame, Mieloame, Boli maligne hematologice sunt în prima grupă de risc, motiv pentru care nu ne-am redus activitatea de pe secție în nicio perioadă de la începutul pandemiei, până în prezent.

Aceasta, pentru că patologia noastră, având în vedere gravitatea, nu permite amânarea tratamentului. Pe lângă bolnavii care urmează chimioterapie în secție, am introdus și alți bolnavi, care, înainte de pandemie se tratau în centre universitare, devenite unități medicale suport COVID”, transmite dr. Cristina Truică, medicul șef al secției Hematologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

„Cu sprijinul asociațiilor de pacienți, pentru a evita cât mai mult infectarea cu SARS CoV2, am trimis la Vișeu, Borșa, zonele roșii, medicația cronică a bolnavilor cu Hemofilie și a pacienților aflați în studii clinice. Președintele asociației Hemofilia din România, Daniel Andrei, ne-a transmis că apreciază munca noastră și ceea ce facem pentru colegii lor. S-au purtat, de asemenea, discuții pentru îmbunătățirea livrării ce ține de curier și ne-au comunicat că s-au gândit la achiziționarea unor lăzi frigorifice, astfel încât temperatura de livrare să fie cât mai optimă”, a mai precizat medicul șef secție Hematologie din cadrul SJUBM.

Pentru a se evita prezentarea la control, s-a apelat la comunicarea telefonică, săptămânală, cu toți pacienții cu risc, cei aflați în aplazie medulară postchimioterapie. Tot telefonic s-au purtat discuții și cu medicii de familie ai bolnavilor, cu medicii specialiști din Vișeu, Borșa, Sighet, Satu Mare, Negrești, pentru a nu aduce pacienții în spital, pentru probleme asociate, nonhematologice.

Dr. Cristina Truică spune că, fiecare bolnav cu hemopatie malignă, considerat pacient imunocompromis, a fost informat în detaliu despre situația în pandemie, modalitățile de a se proteja, de a sta cât posibil izolați în casă și de a nu intra în contact direct nici cu membrii familiei.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu