Expoziția „Amintiri din sat”, semnată de Horațiu Crișan, vernisată la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 45 minute în urmă
Fuego sărbătorește 50 de ani printr-un concert aniversar alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 1 oră în urmă
Mihai Andrei Țînțar a reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale de Orientare 2026 - 1 oră în urmă
Flykick Team Baia Mare, rezultate frumoase la Campionatul Național de înot pentru cadeți 12-13 ani - 1 oră în urmă
Înscrieri deschise la Comunicare și Relații Publice, la Facultatea de Litere din Baia Mare - 2 ore în urmă
ANM a emis un Cod Galben de furtuni și ploi torențiale pentru zonele montane - 2 ore în urmă
Au început lucrările de restaurare la Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța - 2 ore în urmă
Clasamentul liceelor din Maramureș după rata de promovare la Bacalaureat 2026 - 3 ore în urmă
Caravana Tinerilor Creștini Ortodocși continuă în Maramureș și adună sute de tineri în jurul credinței și prieteniei - 4 ore în urmă
Cinema sub cerul liber la Breb - 5 ore în urmă
Alertă medicală pentru botulism
O femeie de 53 de ani, dintr-un sat din județul Dâmbovița, a fost internată de urgență pe 13 mai 2025 la Spitalul Județean din Târgoviște, la secția de boli infecțioase. Totul a început după ce femeia a început să se simtă foarte rău, la scurt timp după ce a mâncat carne de porc conservată acasă. Potrivit medicilor, cazul e suspect de botulism, o boală rară, dar foarte periculoasă.
Conform informațiilor oficiale, femeia a început să se plângă de greață, vărsături și dureri mari de burtă, la câteva ore după ce a mâncat din conservă. După încă o zi, situația s-a înrăutățit serios. A început să vadă în ceață și dublu, a avut dificultăți la înghițire și o slăbiciune accentuată în tot corpul, semne clare pentru medicii specialiști că ar putea fi vorba de botulism, o intoxicație provocată de o toxină bacteriană extrem de puternică.
Această toxină, produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum, poate ajunge în alimente dacă nu sunt sterilizate corect. În cazul conservelor pregătite acasă, dacă nu sunt fierte la temperaturi suficient de mari și timp îndelungat, pot deveni un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriei.
Medicii de la Târgoviște nu au stat pe gânduri. I-au administrat imediat serul special antibotulinic, folosit în astfel de situații. Tratamentul este vital, pentru că botulismul poate duce la paralizie și chiar la moarte, dacă nu este tratat la timp.
Cum recunoști simptomele?
Simptomele botulismului pot apărea în câteva ore sau chiar după câteva zile de la consumul alimentului contaminat. La început, pot fi confundate cu o simplă toxiinfecție alimentară: greață, vărsături, dureri abdominale. Abia după aceea, lucrurile se complică. Vederea devine încețoșată sau dublă, pleoapele încep să „cadă”, apar probleme la înghițire, gura se usucă, iar în cazurile grave pot apărea probleme respiratorii sau chiar stop cardiac.
Ce trebuie să faci ca să te ferești de așa ceva?
Medicii trag un semnal de alarmă pentru toată țara și reamintesc câteva reguli simple, dar extrem de importante:
– Orice conservă făcută în casă trebuie sterilizată corect – adică fiartă bine, la temperaturi înalte, timp suficient.
– Nu consumați niciodată conserve care miros ciudat sau au capacul bombat – pot fi semne clare că alimentul e alterat.
– Păstrați alimentele în condiții igienice, în locuri răcoroase și curate.
Botulismul nu e o boală obișnuită, dar e foarte periculoasă atunci când apare. Din fericire, poate fi prevenit cu atenție și respectarea unor reguli simple în bucătărie. Dacă apar simptome ciudate după ce ați consumat conserve făcute în casă, mergeți imediat la medic. E mai bine să verificați, decât să ajungeți prea târziu.
Vasile Petrovan















