Share
12 maramureșeni au depus reclamații la Biroul Pacientului

12 maramureșeni au depus reclamații la Biroul Pacientului

Un număr de 50 de maramureșeni s-au adresat în decurs de un an Biroului Pacientului. Serviciul a fost înființat de Asociația Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” în urmă cu un an și funcționează în cadrul  Spitalului Județean.

”Acest serviciu este pus la dispoziția oricărui pacient sau aparținător  care are o nemulțumire, nevoie de informație, sugestie sau chiar o mulțumire  privind serviciile medicale de care beneficiază în acest spital. În decurs de un an, numărul cazurilor semnalate a fost de 50, din care 20 pentru consiliere, au făcut relamații în scris Biroului Pacientului 12 persoane, sugestii două cazuri, au scris srisori de mulțumire 9 cazuri”, a spus Ana Ghiță, reprezentanta Biroului Pacientului.

Ea a subliniat că problemele semnalate au vizat comunicarea deficitară cu cadrele medicale, numărul redus de consultații din ambulator decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, timpii mari de așteptare pentru unele examinări medicale.

”Avem o coabitare bună cu acest serviciu. Important este să rezolvăm cât mai multe probleme și nemulțumiri. Dacă există comunicare și lucrurile sunt spuse pe înțelesul omului, e OK”, a menționat Vasile Pop, managerul  Spitalului Județean.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





4 Comentarii în această postare

  1. Czellar Cristina

    Servicii de toată jena. Tatăl meu a fost dus cu ambulanța,nu a putut ață pe picioare,, și lăsat acasă în aceeași stare. Nu pot sa cred ,ca în 2025 se poate una ca asta. Pana l-a mașină l-au dus cu scaunul cu rotile,ca nu se putea deplasa,dar „medicii”l-au lăsat acasă. RUȘINE

    Răspunde
    • Ștefănescu Florin

      Servicii medicale mediocre,personal medical needucat,fără bun simț și fără nici un interes pentru a ajuta pacienții.Cu ceva timp în urmă,am fost internat în spital,la secția de diabetologie,la Doamnă doctor Pop Lavinia.Față de dînsa am toată stima și respectul,pentru că este o doamnă în adevăratul sens al cuvîntului,dar față de unele asistente de acolo simt doar scîrbă și lipsă de respect.Mai ales de iasistenta ildi (cu litere mici pt că individa e o panaramă și o femeie needucată,care se crede buricul pămîntului,dar este o boschetăriță care vorbește și strigă la pacienți fără nici o jenă și fără gram de bun simț.E plin spitalul județean Constantin Opriș Baia Mare de lepre și panarame care nu au ce căuta acolo.

      Răspunde
    • E de necrezut , azi tatal meu a fost dus cu ambulanta la urgenta din cauza tensiunii foarte mari , tin sa mentionez ca este si epileptic , si a facut si o criza pe parcursul zilei ,
      Tata e in varsta peste 70 de ani ,dar pt cei care trebuia sa si faca treaba nu a contat acest aspect si l au tinut pe o bancheta 4 ore fara nici un interes sa I faca investigatii.
      Timp dupa care a plecat acasa pe proprie raspundere ca nu putea sa mai faca fata bataii de joc.
      Nu mi pot imagina cum se poate asa ceva . Si cei care nu si au facut treaba au stiut sa acorde prioritate cunostintelor lor.

      Răspunde
  2. Szekely Anca

    Am ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Baia Mare în data de 25 iunie, împreună cu fiul meu, un tânăr proaspăt devenit adult, care acuza dureri abdominale puternice. Din păcate, experiența avută acolo a fost profund dezamăgitoare și îngrijorătoare.

    La triaj, fiul meu a fost lăsat să intre singur, deși se afla într-o stare evidentă de disconfort. A fost întâmpinat de o asistentă cu o atitudine lipsită de empatie, care, în loc să se preocupe de starea lui, i-a reproșat, într-un ton deloc potrivit contextului, faptul că „nu are medic de familie”. Apoi a fost întins pe o masă și timp de aproape o oră nu l-a mai băgat nimeni în seamă, deși în salon mai era doar un pacient.

    Am fost nevoită să țin legătura cu fiul meu prin WhatsApp în tot acest timp, iar când am văzut că nu se face nimic pentru el, am intervenit și am cerut explicații. Abia atunci s-au mobilizat lucrurile și a fost consultat.

    Consider inacceptabil ca un pacient cu dureri severe să fie lăsat fără îngrijiri sau măcar o evaluare preliminară timp de o oră, în lipsa unui aflux mare de urgențe. Înțelegem presiunile din sistem, dar un minim de respect, empatie și profesionalism ar trebui să fie mereu prezente, mai ales într-o unitate de urgență. Patru ore a durat toată această experiență neplăcută.

    Sper ca această sesizare să fie tratată cu seriozitate, iar personalul medical să fie îndemnat să nu uite că, dincolo de protocoale, în fața lor sunt oameni în suferință.

    Răspunde

Lasă un comentariu