Share
Refren băimărean: ”Mi-au ieșit la gropi-n drum/ Au și înghețat acum” (VIDEO)

Refren băimărean: ”Mi-au ieșit la gropi-n drum/ Au și înghețat acum” (VIDEO)

Băimărenii care  nu au norocul de a locui pe arterele principale au toate motivele să se plângă de starea străzilor și de faptul că nu sunt deszăpezite.  Iar acum zăpada a înghețat, creând cratere ce atentează la integritatea autoturismelor. Numai că reprezentanții de frunte ai primăriei le-ar putea  replica reclamagiilor prin magii lingvistice: ”Noi avem contract de deszăpezire, nu de dezghețare a străzilor” ● ”Bine, atunci de ce n-ați deszăpezit la timp?” ● ”N-am apucat,  că primul gerul a venit prea repede și ne-a  prins nepregătiți” ● ”Păi și prima zăpadă v-a prins nepregătiți!” ● ”Văd că nici atunci când suntem consecvenți nu putem mulțumi pe toată lumea”.

Vorba unui băimărean: „decât să vă plângeți de drumuri iarna, mai bine votați cum trebuie vara”. Dar pentru asta e nevoie deținere de minte,  ori memoria colectivă nu excelează la acest capitol.

”Ți-a ieșit coșaru-n drum/ Și-o să ai ce vrei de-acum” – cânta Colea Răutu. Băimărenii au adaptat textul melodiei  la realitățile iernii geroase din municipiul lor.

”Mi-au ieșit la  gropi-n drum/  Au și înghețat acum;/ Telescop, pivoți și bucși/  Se vor duce ca un fum./ De-mi iese primaru-n drum/ Doamne, câte o să-i spun!”.

Imagini: Alexandru Tudor

A. D. VERESCU

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Asa arata si economia orasului.Peste tot vezi spatii goale,chiar si in plin Centru,cu anuntul:”Afacere de vanzare!!!” Pai daca e asa tare afacerea de ce barul,restaurantul sau magazinul e inchis? S-au saturat patronii respectivi de atata castig?Adevarul ca orasul a ajuns asa de rau,fara investitori seriosi,fara tineret care sa consume produse si servicii,incat aproape nimic nu mai renteaza.S-au dezvoltat multinationalele intr-un hal in care afacerile locale au murit.La noi nimic nu renteaza:nici Aquaparc,nici macar sa reabilitam jegul de Piata Mare,Zoo inchis,cladiri in ruine peste tot.Doar cu accidentele de circulatie ne putem lauda,pe trecerile de pietoni poti oricand sa ramai nenorocit pe viata sau vreun tampit cu bolid,condus de vreun tampit,cu 90 km pe ora sa te tapeze de vreo cladire,pe veci.

    Răspunde

Lasă un comentariu