Share
”Generația care a bucurat milioane de români nu merită să fie jignită”

”Generația care a bucurat milioane de români nu merită să fie jignită”

L-am luat întrucâtva în răspăr, uneori, pe Florin Răducioiu, că se cam împiedică de limba română. Că – după cum el însuși a spus, de altfel – gândește în italiană și își traduce în română, fiindcă îi e mai la îndemână. Dincolo de toate astea, omul care a zăpăcit Columbia și a ciufulit Suedia la World Cup 1994 are totuși ideea de vorbă bine zămislită, oricum și-o traduce el. Se vede asta până și din forma în care i-a răspuns președintelui FRF, Răzvan Burleanu, care, în goana lui bolovănoasă după un nou mandat în fruntea federației, s-a apucat să spună că pe Ionuț Lupescu îl susțin niște șomeri. Printre acești șomeri l-a enumerat și pe Răducioiu. Care i-a și dat replica.

”Răzvan, îți transmit că nu sunt șomer, am chiar două joburi și o viață frumoasă. Nu e însă o rușine să fii șomer. E doar greu. Nu folosi asta ca o jignire. Sunt atâtea mii de oameni în România care nu-și pot găsi de muncă și sunt amărâți. Nu toți au avut șansa să fie angajați de tineri la stat, la politicieni. Nu trebuie blamați. O rușine este să profiți de funcția pe care o ai să arunci cu noroi în oameni care au făcut ceva pentru țara asta. Poate și tu te-ai bucurat la golurile mele. Aveai 10 ani și sper că pe atunci iubeai fotbaliștii care jucau pentru România. (…) Generația care a bucurat milioane de români nu merită să fie jignită. Cu atât mai mult de către președintele Federației de Fotbal, a cărei emblemă am purtat-o pe tricoul tricolor”, a spus Răducioiu, potrivit prosport.ro.

Răspunsul lui Răducioiu e unul plin de o aromă a decenței. Spusa șefului FRF, Răzvan Burleanu, în schimb, este una poticnită, nepricepută, găunoasă. Generația care a bucurat atâtea milioane de români și i-a făcut să iasă în stradă de fericire pe vremea când Burleanu avea zece ani, cum spune Răducioiu, chiar nu merită jignită. Fie și dacă ar ajunge să șomeze, ceea ce nu e cazul.

PS: Și poate că și Burleanu s-a bucurat de golurile lui Răducioiu, chiar copil fiind. Eventual dacă mai ține minte.

Horia AVRAM


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu