Share
De la înregistrări cu primarul la înregistrări făcute de primar

De la înregistrări cu primarul la înregistrări făcute de primar

Teoria spune că primarul unei localități e cel care execută deciziile luate de Consiliului Local. Cum între cele două părți trebuie să existe colaborare, cutuma e că la ședințe e invitat și primarul, dezbaterile fiind conduse, prin rotație, de către un consilier local. O altă regulă e că în plen vorbești doar când ți se dă cuvântul, în ideea ca dezbaterile să nu alunece spre dialogul de piață ori, mai rău –de ușă de cort. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Fiind o țară în care întotdeauna a existat un tătuc (de la vodă la primul secretar), în realitate chestiunea stă pe dos. Primarul cam taie și spânzură, rolul consilierilor locali fiind de a da gir legal operațiunilor menționate. Așa că, atunci când i se urcă vreunuia democrația la cap, lucrurile o pot lua pe arătură. Un astfel de simptom s-a înregistrat la recenta ședință de consiliu local din Baia Mare.

După ce Cristian Niculescu Țâgârlaș i-a reamintit primarului băimărean că nu el conduce ședința și că e doar invitat, acesta  – vădit iritat – a și ”declinat” invitația, așezându-se ostentativ în rândul asistenței. La dezbaterile pe un proiect inițiat de primar,  privind un teren din vecinătatea Școlii ”Nicolae Bălcescu” din Ferneziu, a intervenit și consilierul local Simion Bizău. Invitatul autoexilat în sală, recte primarul, iar a uitat că nu conduce ședința și i-a cerut  să nu mai vorbească.

Simion Bizău l-a pus la punct pe prim-edil, amintindu-i  că nu i s-a dat cuvântul, deci – conform regulamentului – nu poate interveni în discuție. Al doilea episod l-a iritat atât de tare, încât primarul și-a pierdut controlul, altfel nu se poate explica de ce a coborât atât de jos dialogul (nu-i prea stătea în fire așa ceva). I-a spus consilierului Bizău că nu-l poate opri pentru că nu are suficientă școală. O părere personală vecină cu mitocănia, în condițiile în care nicăieri nu spune câtă școală trebuie să aibă cineva pentru a putea invoca prevederile unui regulament.

Stupefiant a fost ce a urmat: primarul a afirmat că are o înregistrare cu consilierul, în care Bizău îi relata amănunte picante despre o judecătoare la care se afla unul din dosarele prim-edilului. ”Vă pun acum înregistrarea, să o audă toți” –  a fost cumva amenințător  primarul. Cum ar veni, crezi că stai stai la taclale ca între bărbați, iar cel care nu-i bărbat te înregistrează! O astfel de reacție din partea unui om care chiar a avut belele de pe urma înregistrărilor – cele mai multe legale și autorizate – e incalificabilă.

Mai apoi, primarul și-a chemat un consilier-aghiotant și i-a cerut să propună suspendarea ședinței. Acesta s-a executat, dar propunerea nu a trecut la vot. Și asta l-a supărat pe primar și – ca un copil răsfățat – și-a luat jucăriile și a plecat.

Să-l fi afectat procesele atât de mult pe primar, încât să nu se mai poată controla la nervi?  Oare chiar așa arată domnia sa fără masca electorală?  Îl credeam totuși deosebit. Dar nu genul de om care e deosebit prin faptul că nu respectă regulile și nici oamenii cu care, într-un fel sau altul, lucrează.

A . D. VERESCU


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Opozitia e slaba si bate apa-n piua! Orasul atat din punct de vedere economic cat si d.p.d.v. social e la pamant,mai nou devine si mizerabil.Se vede lipsa de implicare a edilului dar si rezultatele pe termen lung,adica nu mare lucru,doar niste blocuri,in rest nu mai reprezentam absolut nimic.Excelam doar prin depopulare si salariile pe minimul pe economie.Protejarea in continuare a unor investitori ( fabrici ) ,care platesc cu salariul minim o sa aiba rezultate dezastruoase pentru judet,migrare masiva catre alte zone,depopulare.Toti aavem de pierdut,lipsa tinerilor,natalitatea scazuta,o sa duca la o recesiune uriasa in aceasta parte a tarii,mai ales ca numarul pensionarilor e mai mare cu vreo 16 000 decat numarul de angajati.

    Răspunde

Lasă un comentariu