Paște cu ghinion pentru Gigi Becali - 2 ore în urmă
Clipa de natură - 2 ore în urmă
Iuliana Maria Dragoș, managerul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, își serbează ziua de naștere - 5 ore în urmă
„Joc în Sat” la Poienile Izei în a doua zi de Paști - 5 ore în urmă
Frații Chindriș au lansat horea „Fost-am om întâi în sat” - 6 ore în urmă
Mesele luate la ore nepotrivite pot afecta ritmul biologic și pot contribui la îmbătrânirea prematură - 7 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în Săptămâna Luminată - 7 ore în urmă
Statul vrea să recupereze direct de la magistrați banii pentru erori judiciare - 7 ore în urmă
Cristian Mungiu revine la Cannes cu un nou film - 8 ore în urmă
La Coaș se organizează cea de-a IV-a ediție a „Balului Coșercilor” - 9 ore în urmă
Regele Spaniei a aterizat aseară în România
România a marchează prima vizită oficială a unui lider de stat de la învestirea lui Nicușor Dan în funcția de președinte. Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a ajuns aseară pe Aeroportul Internațional din Sibiu, într-un gest simbolic ce reflectă parteneriatul strategic dintre cele două țări, consolidat în special pe dimensiunea militară.

Punctul central al vizitei este baza NATO de la Cincu, acolo unde sunt dislocați militari spanioli în cadrul misiunilor de întărire a flancului estic al Alianței. Regele va ajunge astăzi la Cincu, unde va avea o întrevedere oficială cu președintele Nicușor Dan, care sosește din București cu un avion militar C-27J Spartan.
După întâlnirea cu suveranul iberic, șeful statului român își va continua agenda internațională, urmând să decoleze spre Chișinău, iar seara se va întoarce în Capitală.
Vizita regelui are o puternică încărcătură simbolică și strategică. Felipe al VI-lea revine în România după o absență de peste un deceniu, ultima sa prezență având loc în 2009, când era prinț de Asturia, alături de regina Letizia. Familia regală spaniolă a mai vizitat țara noastră în trecut: regele Juan Carlos I și regina Sofia au venit la București în 1978 și 2003.
Devenit rege în 2014, Felipe al VI-lea s-a remarcat prin promovarea unei monarhii moderne, apropiate de cetățeni, dar și prin susținerea rolului activ al Spaniei în arhitectura de securitate euro-atlantică. În calitate de comandant suprem al Forțelor Armate Spaniole, prezența sa la Cincu este și un semnal de sprijin pentru angajamentul spaniol în regiune.
Întâlnirea de la Cincu este mai mult decât o simplă formalitate diplomatică: ea reafirmă cooperarea româno-spaniolă într-un moment în care flancul estic al NATO continuă să fie o zonă de interes strategic major.
Vasile Petrovan















