România anului 2026 e o țară aproape perfectă. Avem drumuri ca-n palmă, spitale moderne, școli bine finanțate, salarii uriașe și o justiție care merge ceas. Până și extratereștri ne invidiază. Așa că, firesc, ce ne mai rămânea de făcut decât să ne ocupăm de prostituție?
În acest context edenic, un parlamentar liberal a decis că e momentul adevărului și a pus pe masă un proiect de lege pentru reglementarea activităților sexuale contra cost. Nu promovare, zice el, ci ordine. Control. Autorizații. Hârtii. Este vorba de deputatul PNL Ion Iordache, care susține că actul normativ vizează reglementarea.
Adevărul e că prostituția nu doar că există, dar e la un click distanță. Cauți un telefon, niște adidași sau un cărucior pentru copil și, două pagini mai încolo, dai peste „servicii pentru adulți”. Asta spune totul despre cât de „ilegal” e fenomenul în realitate. De aceea, termenul „reglementare” este corect.
Teoretic, prostituția e contravenție. O amendă de 500–1500 de lei într-o activitate care aduce mii pe lună e mai degrabă o taxă simbolică, nu o sancțiune. Statul ridică din umeri, mai scrie o amendă și merge mai departe. Clientul? Clientul e sfânt. El nu pățește nimic. Cererea există, oferta există, iar ipocrizia e regină. Trebuie doar „reglementare”.
Și aici vine partea care pune pe jar România. Pentru unii, e semnul că am ajuns la Sodoma și Gomora. Pentru alții, e pur și simplu recunoașterea unei realități pe care o știm cu toții, dar ne prefacem că nu există.
Argumentele sunt simple și neplăcute. Prostituția nu dispare dacă o interzici. Nu a dispărut nici în statele ultra-religioase, nici în cele ultra-represive. Dispare doar din ochii statului și ajunge direct în mâinile traficanților. Iar acolo începe adevăratul iad: minori, constrângeri, violență, sclavie modernă cu zeci de mii de victime. O Arenă Națională plină, dar noi suntem ocupați să apărăm moralitatea.
Ironia amară e că, în forma actuală, statul pedepsește mai degrabă victima decât agresorul. O persoană exploatată e amendată, apoi trimisă înapoi exact de unde a venit. Clientul pleacă liniștit. Traficantul are timp să-și mute fetele, să-și schimbe telefonul și să continue afacerea. În cel mai bun caz, plătește amenda sărmanei fete, care devine și mai dependentă de el.
Reglementarea ar însemna controale, evidență, protecție, separarea clară între ce e voluntar și ce e exploatare. Ar însemna că prostituția ilegală ar deveni un semnal automat de trafic de persoane. Ar însemna că statul, în loc să fie spectator neputincios, ar avea pârghii reale.
Dar aici apare problema reală, nu cea morală: curajul. Reglementarea nu e populară. Nu aduce voturi. Nu dă bine la televizor. E mai simplu să spui „nu se poate” și să lași lucrurile exact așa cum sunt. Haosul e comod. Ipocrizia e confortabilă.
Așa că … Da!, subiectul pune pe jar. Unii spun „doar asta ne mai lipsea”. Alții spun „poate că tocmai asta ne lipsea”. Adevărul e că prostituția există deja, de mii de ani. Singura întrebare e dacă vrem să o lăsăm în continuare în subteran, cu victime și trafic, sau dacă avem maturitatea să recunoaștem realitatea și să o controlăm.
Dar până atunci, stăm liniștiți. Mai avem multe alte probleme… pe care le-am rezolvat deja. Sau cel puțin așa ne place să credem. Mai rămâne să legalizăm, pardon!, … să reglementăm și drogurile. Atunci vom fi cei mai tari din parcare, din toate parcările.
Vasile Petrovan
