Share
Klaus Iohannis: „90% dintre români respectă normele / PSD a creat intenționat o criză sanitară” (VIDEO)

Klaus Iohannis: „90% dintre români respectă normele / PSD a creat intenționat o criză sanitară” (VIDEO)

Șeful statului, Klaus Iohannis, a declarat joi, 30 iulie, după o ședință pe care a avut-o cu Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela și cu șeful DSU, Raed Arafat, că situația este gravă și că autoritățile se pregătesc pentru această situație. Președintele a atacat dur PSD și a spus că social democrații au creat intenționat o criză sanitară, care a condus la creșterea numărului de cazuri de COVID-19.

Vă prezentăm declarațiile complete ale președintelui Klaus Iohannis:

„Astăzi stăm așa: 1356 de persoane detectate cu coronavirus. 35 de decese de ieri până astăzi. Peste 400 de persoane la ATI. Este un nou record negativ, extrem extrem de îngrijorător.

Pe bună dreptate ne punem întrebarea cum am putut să ajungem aici. Se știe că în starea de urgență când în vestul Eurpei erau multe cazuri și morți în România am avut un număr limitat de decese și cazuri. Autoritățile și-au făcut treaba, lucrurile au mers bine.

La început lucrurile au mers bine, până acum câteva săptămâni. Dar această situație nu a convenit PSD-ului.

Atunci, PSD-ul a căutat soluții pentru PSD, nu pentru români. Din păcate PSD controlează încă majorități în Parlament. PSD împreună cu alții cu care pactizează, de exemplu cu UDMR. Să nu uităm când PSD a încercat să treacă proiectul privind autonomia.

PSD a acționat acolo unde au putere în Parlament.

Au făcut harcea parcea puțina legislație pe care am avut-o, cu un cinsim inimaginabil au tras de timp, după ce au distrus parte din legislație. E, sigur, după ce i-am criticat aseară, PSD a fost foarte nervos și m-a acuzat că eu caut vinovați.

Nu, stimați PSD-iști, nu caut vinovați, îi cunosc și o să îi arăt cu degetul. Pe voi!

În 25 iunie CCR stabilește că anumite articole sunt neconstituționale. Am avut 400 de cazuri noi.

În 2 iulie CCR motivează, am avut tot atâtea cazuri. Guvernul nu a putut să vină cu o nouă lege pentru că știm că trebuie așteptată motivarea.

După care Guvernul se mișcă foarte rapid și în 4 zile depune noua lege în Parlament.

După care vedem că PSD începe să tragă de timp și această lege care putea să fie trecută urgent prin Parlament se dezbate timp de 2 săptămâni în care pacienți bolnavi pleacă acasă, în care nu e nimeni amendat, carantinat, rezultatul putem să îl citim aici în tabel.

Legea ajunge la mine în 18 iulie. O promulg imediat și o public. 889 de cazuri în 18 iulie.

Un zidar nu poate să construiască o casă fără mortar, cum un tâmplar nu poate să lucreze fără cuie. Guvernul nu poate să guverneze fără legi. Guvernului i s-au luat din mână legile și practic nu a putut să gestioneze criza.

PSD a tras de timp și a creat această situație. Dar de ce? PSD, nemulțumit de reușitele guvernului PSD a vrut să cauzeze o criză sanitară pentru a putea să critice guvernul

A creat intenționat o criză sanitară ca să vină să critice guvernul.

Ce să mai spui? Pentru PSD nu contează că sute de români au murit, pentru PSD a fost important să creeze o criză pentru ca să aibă pentru ce critica Guvernul. Acesta este PSD-ul.

Acum suntem în această situație. Suntem hotărâți să gestionăm și această nouă formă de criză.

Azi am avut o discuție foarte aplicată cu ministrul de interne și cu seful DSU. Am convenit că este momentul să fim extrem de fermi extrem de aplicați.

Toate studiile sociologice arată că 90% dintre voi respectă normele. Vă mulțumesc. Marea majoritate ați înțeles că avem nevoie de disciplină.

Cei care nu au înțeles vor fi amendați. Trebuie să respectăm normele ca să stăpâni pandemia.

Știm ce avem de făcut.

Cei care nu respectă măsurile vor suporta rigorile legii.”, a declarat Klaus Iohannis.

DirectMM.ro

Foto – captură Digi24.ro

Declarație de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Avem astăzi un nou record negativ, extrem de îngrijorător: 1.356 persoane detectate cu coronavirus, 35 de decese, peste 400 persoane la terapie intensivă. În starea de urgență, epidemia a fost gestionată bine de Guvern și autorități, ceea ce nu a convenit PSD, care a acționat acolo unde are încă putere, în Parlament. Cu un cinism inimaginabil, PSD a tras de timp să nu apară o nouă legislație și a luat Guvernului instrumentul necesar cu care să lucreze. Stimați PSD-iști, nu caut vinovați, îi cunosc și îi arăt cu degetul. Pe voi vă arăt cu degetul! Dragi români, marea majoritate dintre voi respectă normele, se conformează, poartă mască, păstrează distanță. Vă mulțumesc! Este obligatoriu ca toată lumea să respecte regulile pentru a putea controla epidemia. Cei care nu le respectă vor suporta rigorile legii și vor fi amendați!

Gepostet von Klaus Iohannis am Donnerstag, 30. Juli 2020


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu