Share
Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: „Sprijin de 100.000 EURO/fermă pentru tinerii fermieri din 2023”

Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: „Sprijin de 100.000 EURO/fermă pentru tinerii fermieri din 2023”

Sprijinul financiar din fonduri europene prin submăsura 6.1 – ”instalarea tinerilor fermieri”, ar putea crește la 100.000 euro/fermă odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC), începând cu 2023.

Potrivit europarlamentarului Daniel Buda, vice-președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, alocarea financiară pentru tinerii fermieri în noua PAC a crescut cu un procent, astfel încât să permită finanțări mai consistente pentru tinerii care vor să se instaleze în agricultură.

”Noi am venit cu o creștere de la 2% la 3% de resurse financiare care să fie alocate pentru tinerii fermieri. Din nefericire, și la nivel de România, dar și în alte state membre ale Uniunii Europene, avem de-a face cu un fenomen de îmbătrânire accentuată a spațiului rural, ca urmare a faptului că mediul rural este prea puțin atractiv pentru tineri și ei preferă orice altă activitate decât agricultura. Atunci venim cu aceste resurse financiare pe care le punem la dispoziția tinerilor care vor să înființeze ferme. De asemenea, avem de-a face și cu o creștere a alocărilor financiare de la 70.000 euro până la 100.000 euro”, a precizat Daniel Buda.

Potrivit europarlamentarului PNL, nu doar tinerii vor beneficia de finanțare începând din 2023, ci și cei trecuți de 40 de ani care vor să înceapă o afacere în agricultură. Pentru această categorie de beneficiari, Daniel Buda a propus introducerea unei noi măsuri, ”noul fermier”, care va veni cu o finanțare de maxim 100.000 euro/beneficiar.

”Nu mai puțin important este un amendament pe care eu l-am depus legat de împrejurarea ca și persoanele care au peste 40 de ani, dacă vor să se instaleze în agricultură, au posibilitatea de a obține resurse financiare din Pilonul II de dezvoltare. Pot să beneficieze de resurse financiare din partea statului chiar dacă au peste 40 de ani.

De ce am venit cu această propunere? Pentru că în activitatea de la Bruxelles, de foarte multe ori mergeam prin ferme din jur și m-am întâlnit cu oameni din România care îmi spuneau că ar veni acasă, dar nu mai au sub 40 de ani, ca să poată să ia acei bani pentru tânărul fermieri. Acestor oameni, chiar dacă au peste 40 de ani, dar vor să facă agricultură, haideți să le punem la dispoziție resurse financiare să poată să facă acest lucru, deoarece ei vin cu noi abordări, cu o nouă înțelepciune din vestul Europei.

Mă bucur că până la urmă am reușit să facem acest lucru, deși am avut o opoziție destul de puternică, inclusiv din grupul meu politic. Cei care au peste 40 de ani pot să acceseze fonduri europene în limita a 100.000 euro pentru a se instala în sectorul agricol. În opinia mea, acesta este un lucru care poate să aducă în România o parte a populației care a plecat, care vine cu cunoștințe și abordări noi, cu mecanismele de cunoaștere a unor sisteme, în așa fel încât să creeze plus valoare în sistemul agricol”, a explicat Daniel Buda.

Programul ”noul fermier” ar urma să fie implementat începând din 2023, când va intra în vigoare și noua Politică Agricolă Comună.

Lasă un comentariu