La 90 de ani, Florin Piersic a ales liniștea de la Putna pentru Paște - 10 minute în urmă
De la Academia „Emeric Dembroschi”, în Liga 3, la 17 ani - 2 ore în urmă
Ouă roșii, cozonac și pască pentru pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare - 3 ore în urmă
Naționala feminină, calificare în Final Four-ul EHF Euro Cup - 3 ore în urmă
Revoluție politică la Budapesta: cum a pierdut Viktor Orbán după 16 ani - 4 ore în urmă
În Satulung va avea loc a III-a ediție a evenimentului „Danț la șură” - 4 ore în urmă
13 aprilie 1946, s-a născut artistul plastic băimărean Gheorghe Crăciun - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 13 aprilie 2026 - 5 ore în urmă
Rezultate remarcabile ale Academiei de Șah Maramureș la Campionatul Național: șase medalii și multiple calificări în loturile naționale - 16 ore în urmă
Mahmureala ar putea fi motiv de concediu medical în Germania - 16 ore în urmă
Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, solicită Comisiei Europene ajutoare financiare pentru fermieri, împovărați de sarcini birocratice!
Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, cere resurse financiare pentru fermieri, împovărați de sarcini birocratice prin extinderea domeniului de aplicare a directivei privind reducerea emisiilor industriale la bovine și prin scăderea pragului pentru porci și păsări.
”Directiva privind reducerea emisiilor industriale rămâne un subiect principal în dezbaterile din cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. Propunerea Comisiei extinde domeniul de aplicare la bovine și scade pragul pentru porci și păsări, în urma unei evaluări de impact, însă datele folosite se bazează pe datele Eurostat din 2016 și doar după câteva luni de la adoptarea acestei propuneri, Eurostat a venit cu date noi din 2020. Această actualizare arată diferențe mari în ceea ce privește densitatea per fermă și concentrarea unor chestiuni care sunt cunoscute de către Comisia AGRI”, a detaliat europarlamentarul Daniel Buda.
Daniel Buda a atras atenția că ”lipsa proiecțiilor până în 2030, dacă această directivă ar urma să intre în vigoare la nivel de fermă, reprezintă un risc enorm”.
”La finalul lunii ianuarie, Comisia a prezentat aceste actualizări și repercusiunile asupra fermelor. Lipsa proiecțiilor până în
2030, dacă această Directivă ar urma să intre în vigoare la nivel de fermă, reprezintă un risc enorm. Comisia ne-a prezentat astăzi date pentru a vedea care vor fi efectele asupra agriculturii. Cred că este important pentru Comisia Europeană să înțeleagă că din punct de vedere al Comisiei pentru Agricultură nu avem ce să căutăm în cadrul acestei directive! Mai mult, sectorul creșterii bovinelor trebuie să fie din capul locului exclus dat fiind faptul că emisiile care sunt emanate de acest sector sunt diferite de cele industriale”, consideră eurodeputatul.
Acesta a ridicat întrebarea firească: ”cu ce fel de bani vor face fermierii aceste investiții? De ce nu se merge pe o altă logică dacă ne creează atât de multe probleme acest sector, să se ofere resurse financiare suplimentare fermierilor?”
”Cum este posibil să se impună noi sarcini birocratice, când ei și așa, în momentul de față, se luptă cu ceea ce înseamnă creșterea inflației și se află în pragul falimentului? Chiar vrem să relocalizăm producția agricolă în afara UE? Noi nu vrem acest lucru! Comisia vrea?! Sper că nu!”, a conchis Daniel Buda.














