Cu o vehemență care pare să fi devenit marca sa personală de la revenirea în Biroul Oval, președintele american Donald Trump a lansat marți un nou atac dur la adresa Europei, acuzând continentul că este copleșit de o „imigrație scăpată de sub control”. Într-un discurs ținut în fața trupelor americane, la o bază militară, Trump a avertizat că „Europa trebuie să acționeze acum, înainte să fie prea târziu”, subliniind că „întreaga lume poate vedea haosul, disfuncționalitățile și dezordinea provocate de imigrație”.
Un exemplu la îndemână – și unul folosit chiar de Trump în discursul său – este ceea ce se întâmplă în Los Angeles, unde orașul a fost cuprins de ciocniri violente între autorități și manifestanți, mulți dintre ei susținători ai imigraților, iar președintele a ordonat trimiterea Gărzii Naționale pentru restabilirea ordinii publice.
Declarațiile, de o fermitate tăioasă, vin într-un moment în care Trump și administrația sa conturează imigrația ilegală ca fiind nu doar o problemă de securitate, ci una „de civilizație”, o retorică care îngrijorează profund organizațiile pentru drepturile omului și activiștii antirasism. Casa Albă nu s-a ferit să își exprime sprijinul public pentru figuri și partide de extremă dreapta din Europa, precum Marine Le Pen în Franța sau AfD în Germania, conturând o nouă axă ideologică ce pune sub semnul întrebării valorile democratice clasice ale Occidentului.
Ironia? Chiar în mijlocul acestei ofensive verbale antiimigrație, președintele german Friedrich Merz i-a înmânat lui Donald Trump, într-un gest încărcat de simbolism, un exemplar înrămat al certificatului de naștere al bunicului său, Friedrich Trump, un imigrant german născut în 1869, în apropiere de Bad Dürkheim. „E un nume german serios”, a glumit Trump, declanșând râsete în Biroul Oval, dar părând să uite că propriile rădăcini familiale au traversat, cu decenii în urmă, același ocean pe care astăzi îl vrea baricadat.
Astfel, Washingtonul pare hotărât să dicteze Europei nu doar politici de securitate, ci și linii dure în privința migrației, chiar dacă Europa rămâne un mozaic de istorii, identități și, da, strămoși migrați inclusiv din Germania către America.
Întrebarea care rămâne este cât de legitim poate fi să condamni cu vehemență o realitate istorică – în acest caz migrația – în timp ce propriul trecut familial o confirmă. Iar când vocea vine de la un președinte al cărui bunic a traversat Atlanticul în căutarea unei vieți mai bune, frustrările pe care le provoacă nu mai sunt doar politice. Sunt, în esență, umane.
Vasile Petrovan
