Share
Un broscoi pe nume Romeo își caută o Julietă pe internet, ca să-și salveze specia

Un broscoi pe nume Romeo își caută o Julietă pe internet, ca să-și salveze specia

Un broscoi din Bolivia în vârstă de 11 ani, pe nume Romeo, este de zece ani în căutarea unei partenere pentru a-şi salva specia, potrivit site-ului CNN, relevă Agerpres. Global Wildlife Conservation (GWC), Match.com şi Bolivian Amphibian Initiative au iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i găsi o parteneră acestei broaşte din Sehuencas. Iniţiatorii proiectului sperau să strângă 15.000 de dolari înainte de Sfântul Valentin cu care să finanţeze 10 expediţii organizate de Bolivian Amphibian Initiative în locuri în care specia îşi avea odinioară habitatul.

Site-ul matrimonial Match.com i-a creat broscoiului Romeo un profil de utilizator, în care se precizează ”necăsătorit” şi ”fără copii”, însă la capitolul dorinţa de a avea copii, se precizează: ”cu siguranţă”.

În profilul de pe site-ul matrimonial, o voce cu accent spaniol îl prezintă pe Romeo: ”Sunt un tip simplu. Sunt singuratic şi îmi place să-mi petrec serile acasă. Îmi place mâncarea, dar, mă rog, cui nu-i place? Cred că vă întrebaţi ce caută o broască într-un astfel de loc. Ei bine, sunt aici ca să-mi găsesc perechea”, după care continuă cu o voce tristă ”Aşa cum sunteţi şi voi”.

Vocea adaugă: ”Situaţia mea este un pic mai disperată totuşi. Dacă nu-mi găsesc perechea curând, specia mea va dispărea. Fără grabă! Dacă credeţi în dragoste şi vreţi să ajutaţi o broască, va rog, donaţi. Adios, amigos!”

Directorul site-ului Match.com, Hesam Hosseini, spune: ”Găsirea unei partenere pentru Romeo este o nouă provocare pentru noi, dar pentru a contribui la salvarea unei specii, o acceptăm cu bucurie şi încredere.”

”Romeo ar putea fi cea mai singura broască din lume acum, dar soarta lui se poate schimba spectaculos cu ajutorul site-ului Match şi a cuplurilor sau persoanelor în căutarea unui partener care dau dovadă de generozitate şi au decis să-şi arate dragostea pentru Romeo şi lumea animalelor cu ocazia Sfântului Valentin”, a declarat Robin Moore, biolog specialist în conservarea speciilor de amfibieni şi director de comunicare la GWC.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu