Astăzi, 5 martie 2026, se împlinesc 70 de ani de la nașterea lui Alexandru Stamate, omul pe care generații întregi de iubitori ai handbalului îl cunosc drept „eroul de la Zaporoje”. Născut la 5 martie 1956, la Sfântu Gheorghe, Alexandru Stamate a intrat în istoria sportului românesc printr-un moment care a durat doar câteva secunde, dar care a rămas viu în memoria orașului Baia Mare și a handbalului românesc de peste patru decenii.
Pentru mine însă, dincolo de performanțe, statistici sau trofee, Alexandru Stamate a fost și rămâne un om pe care l-am cunoscut îndeaproape. Timp de aproximativ 15 ani mi-a fost vecin. Ne întâlneam adesea pe stradă, la poartă, în cartier. Era mereu vesel, politicos, amabil, un om care saluta cu respect pe oricine și care nu s-a lăsat niciodată orbit de gloria sportivă care l-a însoțit toată viața. Am purtat multe discuții simple, firești, uneori despre sport, alteori despre viața de zi cu zi. Niciodată nu a avut aerul acela distant pe care îl întâlnești uneori la oameni celebri. Din contră, era săritor, modest și foarte apropiat de oameni.
Alexandru Stamate s-a născut în 1956, într-o familie în care sportul nu era ceva străin. Mama sa, Barbara Gál, practicase handbalul la echipa Textila Sfântu Gheorghe și fusese chiar campioană la alergare pe 500 de metri, câștigând în 1947 prima ediție națională a Cupei Uniunii Tineretului Muncitoresc.
Sportul a venit astfel natural în viața lui Alexandru. În copilărie a practicat ciclismul, obținând chiar locul I într-un concurs în 1969, iar apoi atletismul, unde în 1970 a câștigat o competiție la săritura în înălțime. Tot în acel an a apărut întâlnirea care avea să îi schimbe destinul.
La Școala Generală nr. 2 din Sfântu Gheorghe, profesorul de educație fizică Csiki Sándor, specializat în handbal, l-a întrebat dacă nu ar dori să se alăture echipei.
Stamate își amintește simplu acel moment: „După prima oră de sport m-a întrebat dacă vreau să vin la antrenamente. Mi-a spus să aduc două poze și cinci lei. Așa am ajuns handbalist. Între handbal și mine a fost dragoste la primul antrenament.”
România era atunci o mare putere a handbalului mondial, iar pentru copii, nume precum Gruia, Gațu, Kicsid sau Birtalan erau adevărați eroi. Din fericire, fiind înalt, Alexandru marca ușor și astfel, pasiunea pentru handbal a crescut repede.
Între 1970 și 1975 a jucat la echipele de juniori din Sfântu Gheorghe, dar și la formația locală din Divizia B. La terminarea junioratului era deja remarcat și avea mai multe oferte: U București, U Cluj, Dinamo, ASA Târgu Mureș, Relonul Săvinești. Dar destinul avea să-l aducă la HC Minaur Baia Mare.
În 1975, reprezentanții clubului au venit direct la el acasă cu o ofertă clară: loc de muncă, facultate, salariu și condiții bune. Stamate povestește cu umor: „Dimineața au venit la noi acasă, iar la prânz eram deja în tren spre Baia Mare.”
Avea doar 19 ani când a ajuns în echipa antrenată de celebrul Lascăr Pană. Iar prima experiență nu a fost deloc ușoară. La Minaur, pregătirea era extrem de dură. Cantonamentele de la Izvoare erau cunoscute printre jucători drept „cazanele iadului”. Un exercițiu celebru era sprintul în pantă până la „brăduleț”. Lascăr Pană cronometra fiecare alergare, iar dacă timpul era depășit, exercițiul se repeta. Stamate își amintește cu sinceritate: „Îl auzeam pe nea Pană: «19,3, încă una!»… «19,4, mai încearcă!»… după trei sprinturi legate nu mai aveam aer.”Dar acea disciplină a format o echipă extraordinară. Iar Stamate a rezistat la Minaur 13 ani, între 1975 și 1988.
În acea perioadă, Minaur Baia Mare era una dintre cele mai puternice echipe din Europa, iar Alexandru Stamate a contribuit la un palmares impresionant:
- Cupa IHF – 1985
- Cupa IHF – 1988
- Cupa României – 1978, 1983, 1984
- Vicecampion național – 1980, 1981, 1985
- Șase medalii de bronz în campionat
A fost și golgeter al Minaurului la turnee importante din Arad (1983), Dessau (1984) și Timișoara (1985). A jucat, de asemenea, la Phoenix Baia Mare, dar cea mai mare parte a carierei sale rămâne legată de Minaur.
Momentul care l-a transformat într-o legendă s-a petrecut acum 41 de ani, pe 21 aprilie 1985, în finala Cupei IHF. Minaur Baia Mare câștigase turul finalei cu 22-17, dar returul de la Zaporoje, în fosta URSS, a fost extrem de tensionat.
Rușii erau în alb-albastru, Minaur în galben. Cu doar 30 de secunde înaintea finalului, tabela indica 17-12 (pentru gazde). Minaur atacă, Maricel Voinea îl angajează pe pivot, pe Porumb. Fault, arbitri germani dictează 7 metri. Maricel Voinea marchează pentru 17-13. În acel moment Cupa venea la Baia Mare. Rușii s-au aruncat în atac, marchează,18-13. Cupa e la ei. Minaur avea nevoie de un gol pentru a păstra avantajul din dubla manșă. Au rămas doar patru secunde. Maricel Voinea primește mingea la centru, dar era blocat de doi adversari. În acel moment, Alexandru Stamate i-a cerut insistent mingea. „Știam că trebuie să dau gol, altfel mă termina profesorul Lascăr Pană.” A făcut doi pași și a aruncat de la 17-18 metri. Mingea a intrat în poartă.
Comentatorul radio Hristache Naum striga atunci: „Trage Stamateee… Incredibil! Gol în ultima secundă! Senzațional!”
Dar povestea nu s-a terminat acolo. Rușii au contestat imediat golul. Oficialii au verificat înregistrarea video de trei ori. Prima măsurătoare: 3,79 secunde. A doua: 3,69 secunde. A treia: 3,79 secunde. Arbitrii au decis în final: Gol valabil. Minaur câștigă Cupa IHF.
În tot acel timp, jucătorii români așteptau pe teren și, pentru a trece timpul, au început să joace fotbal. După aproape 17 minute de suspans, trofeul a fost acordat echipei Minaur.
În vestiar, singurul care avea pregătită o sticlă de șampanie era chiar Alexandru Stamate. „Turnăm șampania în cupă și intră nea Pană. «Ce aveți acolo?» – «Șampanie!» – «De unde?» – «Stamate!»” Lascăr Pană a gustat din cupă și i-a spus: „Nu îmi pare rău că te-am ținut zece ani la Minaur.”
Drumul spre casă a fost o adevărată aventură. Echipa a fost oprită în mai multe localități din Maramureș, unde oamenii au ieșit în stradă să-i felicite. La Seini, localnicii au blocat drumul cu torțe, iar la Cicârlău suporterii îi așteptau cu damigene de vin. În Baia Mare au ajuns pe la 3 dimineața, unde peste 1000 de oameni îi așteptau.
După retragerea din activitate, Alexandru Stamate a rămas aproape de Baia Mare. În ultimii ani s-a retras mai mult la țară, ocupându-se de vie, grădină și gospodărie. Cei care l-au întâlnit spun că face unul dintre cele mai bune vinuri de casă din zonă. În timp, a fost onorat cu titlul de Cetățean de onoare al comunei Cicârlău (2011) și Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare (2022).
Pentru mine însă, dincolo de toate aceste date, rămâne imaginea unui om simplu, prietenos, un vecin care îți răspundea mereu cu un zâmbet. Un om care nu vorbea mult despre el, deși ar fi avut motive. Un fost mare sportiv care nu se purta niciodată ca o vedetă. Așa l-am cunoscut eu pe Alexandru Stamate: un om modest, cald și plin de bun-simț. Poate tocmai de aceea povestea lui este atât de frumoasă. Pentru că arată că gloria adevărată nu schimbă omul.
La mulți ani, Alexandru Stamate! Astăzi, la 70 de ani, rămâne o figură emblematică a handbalului românesc și a orașului Baia Mare. Au trecut 41 de ani de la acele patru secunde legendare de la Zaporoje, dar pentru cei care iubesc sportul, și pentru cei care l-au cunoscut ca om, momentul rămâne la fel de viu.
La mulți ani, Alexandru Stamate! La mulți ani, eroul de la Zaporoje! Și mulțumim pentru acele patru secunde care au intrat pentru totdeauna în istoria sportului românesc.
Cei care doresc să descopere mai multe povești și mărturii din istoria echipei Minaur Baia Mare le pot regăsi în volumul Amintiri de (Min)aur, semnat de Ramona-Ioana Pop, lansat 17 mai 2024, Baia Mare, în cadrul manifestărilor dedicate celor 50 de ani de la înființarea clubului Minaur.
Vasile Petrovan
