Elevi din cadrul LPS Baia Mare au urcat pe podium la Campionatul Național U16 și U23 de la Deva - 6 ore în urmă
Corul Unison al Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiș” Târgu Lăpuș pregătește un proiect muzical deosebit - 6 ore în urmă
Rădăcini maramureșene: O familie de români din Italia a redescoperit tradițiile la Muzeul de Istorie și Etnografie din Vișeu de Sus - 6 ore în urmă
Profesorul Daniel Taloș duce înotul din Fărcașa pe podiumul național - 6 ore în urmă
North Summer University a început! Peste 30 de tineri vor cunoaște campusul CUNBM - 6 ore în urmă
Centrul Rivulus Pueris Baia Mare: Cea de-a doua tabără pentru copiii beneficiari, încheiată cu succes - 6 ore în urmă
Voluntarii Maltezi din Baia Mare au participat la cea de-a patra ediție a Academiei Malteze din Covasna - 8 ore în urmă
Copii și tineri din Copalnic, Preluca Nouă, Berința și Vad au participat la Caravana Tinerilor Creștini Ortodocși - 8 ore în urmă
Zbor Hub Baia Mare găzduiește un nou atelier creativ: Tinerii sunt invitați să descopere arta croșetatului - 9 ore în urmă
Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, prezent la evenimentul ASTRA Multicultural din Sibiu - 10 ore în urmă
Mesajul tulburător transmis de Aleksandar Vučić
Într-o declarație care a stârnit neliniște pe scena geopolitică a Balcanilor, președintele Serbiei, pro-rusul Aleksandar Vučić, a recunoscut public că armata sârbă a fost reînarmată în secret în ultimii ani. „Puțini știu ce arme am adus. Am făcut-o în tăcere”, a spus liderul de la Belgrad, sugerând că NATO este văzută tot mai mult ca o potențială amenințare, nu ca un partener.
Serbia, o țară care nu este membră NATO, dar se află înconjurată de state aliate cu Alianța Nord-Atlantică, pare să fi adoptat o strategie de consolidare tăcută a forței sale militare. Vučić susține că doar „cinci persoane” din conducerea statului cunosc adevăratele capacități dobândite și anunță că în septembrie va avea loc o paradă militară menită să expună o parte a acestui arsenal „modernizat spectaculos”.
Declarațiile președintelui vin pe fondul unei apropieri evidente între Kosovo, Albania și Croația, care au semnat în martie o declarație comună privind cooperarea în domeniul securității. Deși cele trei state au negat formarea unei alianțe militare, Vučić consideră că acestea „se coordonează tot mai strâns” și că Serbia nu are de ales decât să se pregătească.
În ciuda tonului tensionat, liderul sârb insistă că țara sa nu are intenții ofensive: „Suntem înconjurați de state NATO. Nu vrem conflict, dar nu putem rămâne vulnerabili.” Serbia, spune el, are dreptul legitim de a se apăra și de a rămâne suverană într-o regiune în care echilibrul de putere se schimbă rapid.
Să nu uităm că vorbim despre cel care, cu două luni în urmă, a permis Poliției sârbe să folosească un tun sonor LRAD împotriva studenților protestatari din Belgrad, care manifestau împotriva sa. Regimul autoritar din Serbia și-a atacat atunci propriul popor, lovind studenții neajutorați cu arme care au atins 160 de decibeli, mai tare decât un motor de avion! Suficient pentru a sparge timpanele și a lăsa tinerii cu traume pe viață.
Deși România nu este implicată direct în aceste tensiuni și are relații tradițional bune cu Serbia, apartenența sa la NATO o plasează într-o poziție sensibilă. Vučić nu a făcut referire directă la București, dar contextul lasă de înțeles că orice schimbare regională de echilibru va avea ecouri și dincolo de granițe.
Vasile Petrovan















