Cu exact 35 de ani în urmă a început povestea lui Michael Schumacher în Formula 1 - 7 ore în urmă
Un proiect început în 2022 ajunge la final. Baia Mare are 46 de stații noi pentru mașinile electrice - 9 ore în urmă
Renumitul artist Ion Petreuș ar fi împlinit astăzi 81 de ani - 10 ore în urmă
Lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale continuă în Băița - 11 ore în urmă
Două investiții noi la Sighetu Marmației: o creșă cu 70 de locuri și o bază sportivă modernă în zona Făget - 11 ore în urmă
Dublă avertizare în Maramureș: Cod galben de furtuni și risc de viituri pe Vișeu, Iza și Lăpuș - 14 ore în urmă
Podul peste râul Lăpuș, de la Rogoz, trebuie reconstruit. Până atunci se pregătește o variantă provizorie - 16 ore în urmă
În apropierea Vârfului Pop Ivan din Munții Maramureșului a fost sfințit „Refugiul Speranței” - 17 ore în urmă
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului se deschide sâmbătă la Sighetu Marmației - 18 ore în urmă
Jazzul iese în stradă la Baia Mare: două seri de concerte gratuite în Piața Libertății - 18 ore în urmă
Guvernul Ungariei dizolvă Fundația Mathias Corvinus Collegium, prezentă și în România
Guvernul Ungariei a decis dizolvarea Fundației Mathias Corvinus Collegium (MCC), organizația care a stat la baza uneia dintre cele mai influente rețele de educație, cercetare și formare a elitelor conservatoare din spațiul maghiar. Măsura va intra în vigoare la 31 iulie, în baza unei decizii semnate de ministrul responsabil cu Cancelaria Prim-Ministrului, Bálint Ruff, în calitate de reprezentant al statului în exercitarea drepturilor de fondator. Decizia vine după modificările constituționale și legislative adoptate în luna iunie de Parlamentul Ungariei, prin care statul își reia controlul asupra fundațiilor de interes public pentru administrarea activelor și îndeplinirea unor sarcini publice (KEKVA), iar bunurile transferate anterior acestor fundații revin în patrimoniul statului în cazul dizolvării lor.
Mathias Corvinus Collegium este una dintre cele mai cunoscute instituții educaționale din Ungaria. Înființată în 1996, fundația s-a prezentat drept un centru de excelență dedicat identificării și pregătirii tinerilor cu rezultate deosebite, oferind programe gratuite de dezvoltare academică, cursuri interdisciplinare, burse, conferințe și oportunități de studiu în străinătate. În ultimele două decenii, MCC s-a extins considerabil, ajungând să desfășoare activități în numeroase orașe din Ungaria și din comunitățile maghiare din afara granițelor, inclusiv în România, Slovacia, Serbia și Ucraina.
În România, Mathias Corvinus Collegium desfășoară programe educaționale adresate elevilor și studenților din comunitatea maghiară, având centre în mai multe orașe din Transilvania. Instituția organizează cursuri de leadership, economie, drept, istorie, relații internaționale, jurnalism și dezvoltare personală, precum și școli de vară, dezbateri și conferințe cu invitați din țară și din străinătate. Oficial, obiectivul declarat este dezvoltarea unei noi generații de lideri capabili să contribuie la competitivitatea și dezvoltarea comunității maghiare din Bazinul Carpatic.
În ultimii ani însă, MCC a devenit mult mai mult decât o instituție educațională. Numeroși analiști și publicații internaționale au descris-o drept unul dintre principalele instrumente prin care guvernul condus de Viktor Orbán și partidul FIDESZ au construit o rețea de influență intelectuală și ideologică. Fundația a beneficiat de finanțări publice uriașe, estimate la sute de miliarde de forinți, inclusiv prin transferuri de acțiuni în mari companii ungare și alte active de stat, devenind una dintre cele mai bine finanțate organizații de acest tip din Europa Centrală.
De-a lungul timpului, MCC a organizat numeroase conferințe și publicații în care au fost promovate teme precum suveranismul, conservatorismul, critica instituțiilor Uniunii Europene, opoziția față de migrație și promovarea conceptului de „democrație iliberală”, asociat politicii lui Viktor Orbán. Mai multe analize occidentale au susținut că instituția a contribuit la promovarea unei perspective favorabile politicilor externe ale Budapestei și, în anumite contexte, a unor poziții considerate apropiate de discursul Federației Ruse. Totodată, unele dintre activitățile și publicațiile sale au fost criticate pentru abordări privind istoria și identitatea națională care au fost interpretate drept revizioniste, în special în raport cu Tratatul de la Trianon și situația comunităților maghiare din statele vecine.
Sursa FOTO: Hungarianconservative.com
Vasile Petrovan
Citește și:














