Share
Cutremur devastator. Cel puțin 304 morți și stare de urgență în Haiti, dar sunt temeri că bilanțul victimelor va fi mult mai mare

Cutremur devastator. Cel puțin 304 morți și stare de urgență în Haiti, dar sunt temeri că bilanțul victimelor va fi mult mai mare

Un cutremur cu magnitudine 7,2 s-a produs sâmbătă în vestul statului Haiti din arhipelagul Caraibelor, la circa 100 de kilometri de capitala Port au Prince, anunță institutul american US Geological Survey. Seismul a fost la mică adâncime și există temeri că puterea lui devastatoare a lăsat un număr mare de victime, în condițiile în care numeroase clădiri s-au dărâmat, scrie digi24.ro.

USGS a încadrat cutremurul la categoria „violent”, care pe scara sa înseamnă al doilea cel mai ridicat nivel. De asemenea, institutul american a emis „alertă roșie” atât în ceea ce victimele, cât și pierderile economice.

Cutremurul a fost mai puternic şi s-a produs la o adâncime mai mică decât cutremurul cu magnitudine 7 care a lovit Haiti în urmă cu 11 ani și care a dus la moartea a aproape 200.000 de oameni, a pus la pământ clădiri şi a lăsat numeroase persoane fără adăpost.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Haiti ar putea fi lovit în zilele următoare de furtuna tropicală Grace, potrivit CNN. Vântul va bate cu putere și ploile abundente ar putea provoca inundații.

Haiti a fost zguduită recent și de alte crize, foamete, pandemie, dar și de asasinarea președintelui său, Jovenel Moise.

ACTUALIZARE ORA 2:00 Cel mai recent bilanț al autorităților indică 304 morți și cel puțin 1.800 de răniți. Țările din America Latină se pregătesc să trimită ajutoare, iar președintele Joe Biden a autorizat un „răspuns imediat” la criza umanitară din Haiti prin agenția USAID.

ACTUALIZARE ORA 22:50 Sunt cel puțin 227 de morți în urma cutremurului, potrivit unui nou bilanț anunțat de autoritățile din Haiti, informează CNN.

Organizațiile umanitare sunt în teren și evaluează amploarea distrugerilor. Există „pagube semnificative la case, drumuri și infrastructură”, potrivit purtătoarei de cuvânt a Crucii Roșii americane, Katie Wilkes.

ACTUALIZARE 20:37 Sunt cel puțin 29 de morți în urma cutremurului de sâmbătă dimineață, a anunțat serviciul de protecție civilă din Haiti.  Premierul din Haiti, Ariel Henry, a declarat stare de urgență în țară pentru o lună.

În Jeremie, oraș din sudul țării puternic lovit de seism, spitalele sunt deja copleșite. „Vin mulți oameni. Nu mai avem materiale, nici nu mai putem să numărăm câți oameni sunt, dar serviciul de urgență este plin ochi și trebuie să instalăm corturi în curte”, a declarat administratorul unui spital, citat de CNN.

ACTUALIZARE 17:27 Încă nu sunt foarte multe informații despre eventuale victime, dar pagubele materiale par să fie însemnate în Haiti, potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale:

Seismul a fost urmat de o alertă de tsunami în regiune, dar pericolul pare să fi trecut, potrivit serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

„Toată lumea e speriată. Nu a mai fost un cutremur atât de mare de mulţi ani”, a spus Daniel Ross, un rezident din oraşul Guantanamo, din estul Cubei, citat de Reuters.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a raportat la rândul său un seism în regiune, cu o magnitudine evaluată la 7,6.

Cutremurul s-a petrecut dimineața, la ora locală 8:29 (15:20, ora României), și a fost urmat de cel puțin 5 replici puternice în decurs de câteva ore.

Știrea inițială: 

Seismul a avut loc la adâncimea de 10 kilometri.

El a fost urmat la o jumătate  de oră de un alt seism, de magnitudine 5,2, produs la o distanță de circa 30 km mai spre vest de primul, tot la adâncimea de 10 km.

Sistemul american de avertizare pentru tsunami nu a emis o alertă după producerea cutremurului.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu