Țara Lăpușului găzduiește Ziua Națională a Maramureșului – Festivalul Internațional al Identității Tradiționale - 3 ore în urmă
Spațiu de popas amenajat la Izvorul Cerduța din Băița pentru cei care vin după apă - 4 ore în urmă
Mănăstirea Chiuzbaia găzduiește o nouă serie de tabere pentru copiii și tinerii din Protopopiatul Ortodox Baia Mare - 4 ore în urmă
Slujire arhierească la Mănăstirea Prislop–Borșa - 4 ore în urmă
L-ați văzut? Ionuț Mateșan a plecat de la domiciliu de câteva zile și e de negăsit - 4 ore în urmă
Implicare pentru viitorul educației: Profesori ai Colegiului de Arte Baia Mare au participat la Conferința UNMUTE din București - 7 ore în urmă
Campanie de colectare a aparatelor electrice în comuna Cernești - 8 ore în urmă
Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat - 8 ore în urmă
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său - 9 ore în urmă
Mănăstirea Dragomirești și-a sărbătorit hramul în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin - 9 ore în urmă
Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Marii Britanii
Regele Charles al III-lea a susţinut un scurt discurs, iar apoi a citit şi semnat documentul prin care a fost proclamat suveran britanic, în cea de-a doua parte a ceremoniei de la Palatul St James din Londra, potrivit Agerpres.
În Calitate de membri ai Consiliului Privat – autorităţi politice şi sociale care îl sfătuiesc pe rege, o moştenire a trecutului care în prezent este mai ales simbolică, notează EFE – la eveniment sunt prezenţi Camilla, în calitate de regină consoartă, şi arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primatul Bisericii Anglicane.
Acesta a fost primul act oficial al lui Charles al III-lea ca şef al statului şi este diferit de încoronare, o ceremonie extrem de fastuoasă care este de aşteptat să aibă loc în următoarele luni.
„Mama mea a dat un exemplu al iubirii de-o viaţă şi al serviciului altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar acum când jelim, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această moştenire profundă şi de datoriile şi responsabilităţile serioase care îmi revin acum mie”, a declarat Regele Charles al III-lea în discursul său, potrivit BBC.
Regele Charles al III-lea s-a angajat să urmeze „exemplul” mamei sale, Elisabeta a II-a, decedată joi la vârsta de 96 de ani la Balmoral, în Scoţia. Noul suveran s-a angajat să respecte principiile constituţionale şi să se pună în slujba cetăţenilor.















