Istoria nu a fost niciodată doar o înșiruire de ani și tratate. A fost, mai ales, o experiență trăită de oameni, uneori în tăcere, alteori în momente de cumpănă. Iar Basarabia a fost un astfel de loc, unde deciziile marilor puteri au schimbat vieți fără ca cei afectați să fie întrebați.
Totul a început în anul 1812, după războiul ruso-turc din perioada 1806–1812. Prin Tratatul de pace de la București, semnat la 16/28 mai 1812, Imperiul Țarist a anexat partea de est a Moldovei, teritoriul dintre Prut și Nistru. Noua graniță a fost stabilită pe râul Prut, până la Dunăre și mai departe spre Marea Neagră.
Vă puteți imagina ce a însemnat această schimbare? Aproape jumătate din teritoriul Moldovei a fost rupt din trupul țării. Nu era vorba doar de pământ, ci de o lume întreagă: orașe, sate, oameni. Teritoriul anexat cuprindea peste 17 târguri și 685 de sate, cu o populație de aproximativ 482.000 de locuitori. Dintre aceștia, peste 419.000 erau români. Restul erau ruteni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari și găgăuzi. Pentru acești oameni, schimbarea nu a fost una simbolică. A fost o ruptură reală. Au fost despărțiți de rude, de obiceiuri și de o administrație pe care o cunoșteau.
În 1813 a fost înființată Mitropolia Basarabiei, subordonată Moscovei, nu Constantinopolului, un prim semn clar al noii direcții. Inițial, țarul Alexandru I a dorit să ofere o imagine de stabilitate și chiar de „bună administrare”. În 1818 a fost adoptat un „așezământ” care permitea menținerea unor legi locale și folosirea limbii majorității. Dar această perioadă a fost scurtă. După 1825, odată cu venirea la putere a țarului Nicolae I, lucrurile s-au schimbat radical. Autonomia a fost desființată, legile locale au fost înlocuite, iar administrația a fost preluată de funcționari ruși, care nu cunoșteau limba și tradițiile locului. Limba rusă a devenit obligatorie în instituții, iar româna a fost treptat eliminată din administrație și chiar din biserică. Vă puteți imagina cum a fost pentru un popor să-și piardă limba în actele oficiale, în școală, în viața publică? Pentru basarabeni, aceasta a fost o realitate de zi cu zi.
În același timp, Imperiul Țarist a început o politică de colonizare. În special în sudul Basarabiei, în Bugeac, au fost aduși coloniști din Germania, Polonia, Turcia, Elveția și din alte regiuni. Aceștia primeau pământ. uneori până la 60 de desetine pe familie, și erau scutiți de impozite și serviciu militar. Au fost aduși bulgari încă din anii 1819–1820, dar și germani, ruteni sau alte populații. Au fost create inclusiv colonii evreiești. Mulți țărani români au ales să plece peste Prut. Încă din 1812, aproximativ 30.000 de oameni au emigrat, iar fenomenul a continuat, mai ales din cauza temerilor legate de introducerea șerbiei. Autoritățile ruse au încercat să oprească această plecare, invocând chiar motive sanitare, precum epidemii. Și totuși, în ciuda acestor schimbări, identitatea românească nu a dispărut. Ea a rămas vie, mai ales în mediul rural.
Un moment important a avut loc în 1856, după Războiul Crimeii (1853–1856). Înfrântă, Rusia a fost nevoită să cedeze sudul Basarabiei Moldovei, prin Tratatul de la Paris din 30 martie 1856. Totuși, această reparație a fost doar parțială și temporară. În 1878, după un nou război ruso-turc, Rusia a reanexat sudul Basarabiei, inclusiv județele Cahul, Bolgrad și Ismail, chiar dacă România contribuise decisiv la victorie.
Sfârșitul secolului al XIX-lea a arătat că rusificarea nu a avut efectul dorit. La recensământul din 1897, autoritățile ruse nici măcar nu au evidențiat clar românii, evitând să le recunoască identitatea. Apoi au venit evenimentele decisive. În 1917, Imperiul Țarist s-a prăbușit în urma revoluției. Țarul Nicolae al II-lea a abdicat, iar în locul lui a apărut un guvern provizoriu. În acest context, în Basarabia s-au format partide și organizații politice, iar ideea autonomiei a devenit centrală. Au avut loc numeroase congrese: ale învățătorilor (aprilie 1917), ale țăranilor (mai 1917), ale studenților și ale altor categorii sociale. Toate cereau drepturi, autonomie și folosirea limbii române în administrație și educație.
La 21 noiembrie 1917 s-a deschis Sfatul Țării, organul reprezentativ al Basarabiei, format din aproximativ 120 de deputați. Acesta a devenit centrul deciziilor politice.Dar situația era extrem de instabilă. Sovietele bolșevice încercau să preia puterea, armata rusă în retragere provoca haos, iar Ucraina revendica Basarabia. În aceste condiții, la 2 decembrie 1917, Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Haosul a continuat, iar în ianuarie 1918, autoritățile basarabene au cerut ajutor militar României. La 13 ianuarie 1918, armata română a intrat în Chișinău și a restabilit ordinea. La 24 ianuarie 1918, Basarabia și-a declarat independența.
Dar întrebarea a rămas: putea această republică să reziste singură, între presiuni externe și instabilitate internă? Mulți lideri au considerat că nu. Astfel s-a ajuns la momentul decisiv. La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. Declarația prevedea că Basarabia, „ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove”, se unește cu România în baza dreptului istoric și al voinței populației. Unirea a fost făcută cu anumite condiții: reformă agrară, autonomie locală, respectarea drepturilor minorităților, reprezentare în Parlament și guvern, vot democratic și libertăți cetățenești.
Privind înapoi, acest moment nu a fost întâmplător. A fost rezultatul unui secol de schimbări, presiuni și rezistență. Iar întrebarea rămâne: vă puteți imagina ce a însemnat pentru acești oameni să treacă prin toate aceste transformări? Să fie rupți de țara lor în 1812, să trăiască peste un secol sub o administrație străină, să-și păstreze identitatea în tăcere și, în final, să aibă șansa de a decide? Unirea din 27 martie 1918 a fost, înainte de toate, o alegere. Prima alegere reală după mai bine de o sută de ani. Această dată nu a fost doar un moment istoric. A fost expresia unei dorințe profunde: aceea de a reveni la propriile rădăcini și de a nu pierde ceea ce definește un popor.
Sursa FOTO: ANR/ Deputații Sfatului Țării
Vasile Petrovan
