Zilele trecute v-am povestit despre o discuție la o cafea cu doi oameni care împărtășesc același vis: să construiască o Filarmonică la Baia Mare. Astăzi, am continuat subiectul, de data aceasta la un ceai, în compania doamnei profesor Cristina Nemeș Bota, compozitor, profesor și fost director al Colegiului de Arte din Baia Mare între anii 2001 și 2011. Încă de la început, ochii ei mi-au transmis pasiune, experiență și hotărâre, iar eu am simțit imediat că această discuție nu va fi doar despre planuri abstracte, ci despre un vis viu, palpabil.
Scopul întâlnirii era clar: cum ar putea Baia Mare să aibă, în sfârșit, o Filarmonică? Însă, așa cum se întâmplă adesea în compania oamenilor care iubesc arta, conversația a alunecat întâi spre amintiri, oameni și destine. Cu o eleganță calmă și un zâmbet discret, doamna profesor și-a amintit începuturile:
„Sunt profesor de specialitate de 44 de ani, o viață de om dedicată culturii și muzicii de calitate. Am urmat Conservatorul din București și apoi pe cel din Cluj, unde am avut șansa să învăț de la oameni mari precum Ștefan Niculescu, Miriam Marbe, Liviu Comes, Tiberiu Olah, Ede Terényi sau Cornel Țăranu. De la fiecare am învățat câte ceva esențial: rigoarea, sensibilitatea, echilibrul între sunet și tăcere.”
Treptat, am simțit cum fiecare poveste pe care mi-o împărtășea trădea întreaga ei experiență acumulată de-a lungul decadelor:
„La începutul anilor ’80, am pășit pentru prima dată în Colegiul de Arte din Baia Mare, iar de atunci instituția mi-a devenit a doua casă, un loc în care pasiunea, răbdarea și muzica s-au împletit în fiecare zi. Țin minte cum mergeam prin sate, ascultam copii care cântau, mă uitam la desenele lor… Când descopeream un talent, trimiteam părinților o scrisoare oficială prin care îi anunțam că micuțul fusese selectat pentru a urma cursurile noastre. Aveam chiar și un mic internat pentru ei. Era muncă multă, dar frumoasă. Am trăit momente de o sinceritate extraordinară.”
Tăceam și ascultam cum își amintea cu emoție anii în care descoperea și forma talente, fiecare zi aducând noi provocări și bucurii, iar generațiile de elevi care au trecut prin mâinile ei, fiecare notă, fiecare efort, toate s-au legat într-un lanț de excelență.
„Am avut copii care au ajuns nume mari în cultură, chiar internațional. Uitați, de exemplu, violonista Diana Moș, fostă elevă a noastră, este astăzi rectorul Universității Naționale de Muzică din București.”
Vorbele ei curgeau pline de nostalgie, apoi, dintr-o dată, discuția a alunecat firesc către școala care i-a fost casă, despre începuturile modeste, despre bucuriile și eforturile zilnice care au transformat instituția într-un adevărat reper cultural al Maramureșului.
„Colegiul de Arte Baia Mare s-a născut în 1958, ca Școala de Muzică și Arte Plastice. Primele cursuri s-au ținut într-o clădire modestă de pe strada Crișan. În timp, școala a crescut, s-a mutat, s-a modernizat. A devenit o pepinieră de talente și un reper pentru întreaga regiune. Astăzi funcționează pe strada Petőfi Sándor nr. 2-4.”
Se oprește o clipă, privește ceașca de ceai și apoi revine la motivul pentru care ne-am întâlnit: Filarmonica. Vorbele ei mi-au transmis convingerea că acest proiect nu este doar un vis, ci o posibilitate reală:
„Vedeți, toate aceste generații de elevi talentați au nevoie de o finalitate aici, acasă. Astăzi sunt răsfirați pretutindeni. O Filarmonică ar fi în mod firesc următorul pas. În anul 1993, am avut chiar o mică orchestră, înființată în cadrul fundației Euroart, formată din profesori ai colegiului. Veneau dirijori din alte orașe, iar publicul băimărean umplea sala. Acea fundație există și astăzi, sub conducerea violistului Mihai Corlan. Cred că tocmai această fundație ar putea fi nucleul viitoarei Filarmonici din Baia Mare.”
Apoi, treptat, vorbele ei au început să capete o direcție clară, cu o notă de siguranță, aproape de convingere, ca și cum întreaga experiență a unei vieți dedicate muzicii îi dădea puterea să creadă cu tărie în ceea ce povestea.
„Avem oameni, avem tradiție, avem tineri care se formează. Mai trebuie doar voință și o viziune comună. Cred că orașul nostru merită o Filarmonică. Ar aduce nu doar concerte, ci și o identitate culturală clară, o finalitate pentru munca noastră de zeci de ani.”
Apoi, discuția s-a îndreptat firesc spre proiectul care îi stă cel mai aproape de inimă, spre visul unei Filarmonici la Baia Mare. Când discutam despre locația potrivită, vocea i s-a luminat, ca și cum vedea deja sălile pline și sunetele muzicii care răsunau în oraș.
„Și cred că sala fostului cinematograf Minerul ar fi locul potrivit. Arhitectura ei amintește de Opera din Viena. Cu puțină grijă și expertiză acustică, ar putea deveni o sală de spectacole demnă de orice capitală culturală. O sală bună, un dirijor dedicat și o orchestră locală, de aici începe totul. La vârful unei astfel de instituții trebuie să fie, în primul rând, un profesionist cu vedere largă. O Filarmonică nu se face din orgolii, ci din iubire pentru muzică și din dorința de a dărui.”
Ceașca de ceai s-a răcit, dar discuția noastră a rămas caldă, vie, plină de speranță și pasiune. Cuvintele doamnei profesoare mi-au transmis nu doar nostalgia unei vieți dedicate artei, ci și convingerea deplină că Baia Mare merită și va avea, într-o zi, o Filarmonică pe măsura oamenilor săi. Am plecat de la masa aceea cu o certitudine: visul nu este doar al unei persoane, ci al unei comunități întregi, iar împreună, prin muncă, pasiune și voință, poate deveni realitate.
Vasile Petrovan
