Inaugurarea noului teren de fotbal din Ciolt a fost marcată printr-un eveniment festiv - 43 minute în urmă
Incendiu de vegetație la Mogoșești - 49 minute în urmă
Aproape 80 de autovehicule vor fi expuse la Retro parada primăverii - 54 minute în urmă
O tânără din cadrul Casei de Tip Familial Tompa Sighetu Marmației a participat cu lucrări proprii la expoziția de icoane „Lumina din Lumină” - 1 oră în urmă
Locuri de muncă în Maramureș - 3 ore în urmă
CS Minaur, în căutarea primei victorii din play-off - 3 ore în urmă
Noile reglementări deschid drumul geoparcurilor în România - 4 ore în urmă
Copii de la Școala Populară de Artă, la Udătoriu din Șurdești - 5 ore în urmă
Parohia Rozavlea – Șesu Mănăstirii și-a sărbătorit hramul în a treia zi de Paști - 5 ore în urmă
Baia Mare: Se fac înscrieri pentru Festivalul Regional de Teatru „Masca” - 5 ore în urmă
Viitorul satului se construiește cu fiecare voce
Astăzi , 7 iunie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Breb, Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în parteneriat cu Primăria Ocna Șugatag, organizează o întâlnire de dialog comunitar dedicată viitorului satului maramureșean autentic.
Evenimentul face parte dintr-o serie de consultări inițiate de Instituția Prefectului pentru a încuraja implicarea cetățenilor în conturarea politicilor de dezvoltare rurală cu respect pentru identitatea culturală locală. Tema întâlnirii: păstrarea și valorizarea patrimoniului imaterial, arhitecturii tradiționale din lemn și spiritului comunitar care definește satul maramureșean.
Brebul, sat devenit emblematic pentru Maramureșul viu, este un loc unde casele din bârne, porțile sculptate și obiceiurile străvechi nu sunt doar mărturii ale trecutului, ci elemente esențiale ale unei vieți rurale care merită continuate. Prezența tot mai activă a turiștilor, a străinilor stabiliți aici și a artiștilor care promovează Maramureșul în lume oferă și oportunități, dar și provocări.
Reprezentanții administrației vor discuta despre măsuri concrete pentru protejarea arhitecturii vernaculare, încurajarea meșteșugurilor locale, sprijinirea inițiativelor comunitare și integrarea satelor tradiționale în strategiile județene de turism durabil. De asemenea, se va aborda necesitatea actualizării planurilor urbanistice pentru a preveni degradarea peisajului rural.
„Viitorul satului nu aparține doar decidenților, ci fiecărui locuitor care înțelege valoarea rădăcinilor sale. Ne dorim un parteneriat real între stat, administrația locală și comunitățile rurale care își doresc să-și păstreze sufletul și identitatea”, a declarat prefectul județului Maramureș.
Sunt așteptați să participe cetățeni din Breb, Ocna Șugatag și satele învecinate, dar și specialiști în patrimoniu, arhitecți, ONG-uri culturale, ghizi locali și tineri interesați de revitalizarea satului românesc.
Vasile Petrovan















