Parohia Săcălășeni va găzdui a IV-a ediție a Concertului tradițional de colinde „Din Altarul Cerului” - 32 minute în urmă
10 decembrie – Ziua Drepturilor Omului - 38 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 10 decembreie 2025 - 45 minute în urmă
Târg de adopții și colectă de hrană în Baia Mare - 11 ore în urmă
Pavel Bartoș vine la Baia Mare cu un film de Crăciun plin de umor și emoție, pentru întreaga familie - 12 ore în urmă
CS Minaur, meci de calificare în sferturile Cupei României - 12 ore în urmă
Nemira, experiment AI: Cum i-ar putea afecta pe elevi noua programă pentru limba și literatura română pentru clasa a IX-a - 14 ore în urmă
România declanșează o schimbare majoră în Europa - 14 ore în urmă
S-a stins din viață generalul în rezervă Radu Theodoru, la vârsta de 101 ani - 14 ore în urmă
Alexi Lalas, fost adversar al „tricolorilor” la World Cup 1994, despre CM 2026: „Ar fi extraordinar să fiți și voi aici” - 15 ore în urmă
Un colț de memorie, ascuns în inima orașului
Într-o postare recentă a paginii Baia Mare Vintage am descoperit un loc discret, dar plin de poveste, care merită să fie cunoscut și păstrat. Nu este un muzeu oficial, nici o atracție turistică marcată pe hărți, ci mai degrabă un refugiu al memoriei, unde trecutul respiră prin ziduri, obiecte și amintiri.

Pe strada Griviței numărul 20, din Baia Mare, două case stau alăturate, diferite ca origine și destinație, dar unite astăzi prin aceeași menire: de a păstra istoria. Prima, o casă modestă de miner, ridicată din vălătuci, cu ferestre mici și discrete, este considerată singura locuință rămasă din perimetrul minei Dealul Crucii. Cealaltă i-a aparținut pictorului Huszty Árpád, un spațiu mai solid, mai generos, dar care astăzi își găsește locul firesc în aceeași poveste.

La interior, vizitatorul descoperă două lumi care se completează: războiul de țesut, țesături și obiecte tradiționale din satele Băsești și Tămășești, dar și tablourile, biblioteca și atmosfera unui salon de altădată, aparținând pictorului.

Cărțile vechi, în mare parte în limba maghiară, așază și mai mult acest loc într-o zonă a diversității culturale, specifică Maramureșului.

Nu există bilet de intrare, nici program fix. Totul se vizitează simplu, printr-un apel către proprietarul care se ocupă personal de prezentarea colecției. Este o experiență în care mai mult decât exponatele, contează liniștea, respectul pentru trecut și dorința de a păstra viu ceea ce altfel s-ar fi pierdut.

Un asemenea loc ne amintește cât de fragilă este memoria unei comunități și cât de important e să avem grijă de ea. Poveștile nu trăiesc doar în cărți sau în muzee mari, ci și în colțuri discrete, în case simple, în lucruri mărunte care ne definesc. Aici, la intersecția dintre viața minerului și arta pictorului, orașul nostru își găsește un simbol frumos: trecutul modest și cel cultural stau împreună, într-o lecție de demnitate și continuitate.
Vasile Petrovan








