Locuri de muncă în Maramureș - 1 oră în urmă
CS Minaur, în căutarea primei victorii din play-off - 1 oră în urmă
Noile reglementări deschid drumul geoparcurilor în România - 3 ore în urmă
Copii de la Școala Populară de Artă, la Udătoriu din Șurdești - 3 ore în urmă
Parohia Rozavlea – Șesu Mănăstirii și-a sărbătorit hramul în a treia zi de Paști - 3 ore în urmă
Baia Mare: Se fac înscrieri pentru Festivalul Regional de Teatru „Masca” - 3 ore în urmă
A fost hramul Mănăstirii Habra din Groși - 4 ore în urmă
15 aprilie, Ziua Mondială a Artei - 6 ore în urmă
Transportul public din Borșa este scos la licitație - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 15 aprilie 2026 - 14 ore în urmă
Trei antologii ale Nordului lansate la ”Târgul de carte” din Baia Mare
Revista de Cultură ”Nord Literar” a realizat trei noi suplimente, care vor fi lansate cu prilejul aniversării a două decenii de la înființarea instituției. Evenimentul va avea loc în 20-21 iunie.
Este vorba de trei antologii: de interviuri, parodii și traduceri, care vor aduce pe tapet fragmente din creația unor autori importanți ai momentului.
Prima antologie oferă publicului o selecție de douăzeci de interviuri dintre cele care au fost publicate în Revista de Cultură ”Nord Literar” de-a lungul celor două decenii de activitate. Un autentic spațiu al dialogului s-a creat cu eleganță de redactorii sau colaboratorii revistei Monica D. Cândea, Augustin Cozmuța, Ștefan Jurcă, Delia Muntean, Gheorghe Pârja, Florian Roatiș, Radu Sergiu Ruba, Daniela Sitar-Tăut, Echim Vancea, pentru personalități precum: Ana Blandiana, Monica Pillat, Eugen Simion, Ioan E. Pop, Teodor Damian, Ioan Moldovan, Horea Bădescu, Vasile Igna, Irina Petraș, Ilie Cămărășan, Mihai Hafia Traistă, Mircea Cărtărescu, Arcadie Suceveanu, Gheorghe Mihai Bârlea, Doina Ruști, Adam Puslojić, Niculae Gheran, Adrian Alui Gheorghe, Gheorghe Glodeanu, Varujan Vosganian.
Cel de-al doilea volum, ”Cu busola prin bibliotecă”, adună un număr semnificativ de parodii semnate de Lucian Perța și publicate în paginile revistei.
A treia antologie este realizată cu sprijinul unor elevi de la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, coordonați de profesoarele Daniela Sitar-Tăut, Aneta Făzăcaș și Andreea Laurențiu, și cuprinde traduceri de poezie și proză din creația unor autori maramureșeni: Augustin Buzura, Ioan Groșan, Marian Ilea, George Achim, Ioana Ileana Ștețco, Alexa Gavril Bâle, Gheorghe Mihai Bârlea, Florica Bud, Elena Cărăușan, Betty Kirchmajer-Donca, Rodica Dragomir, Ștefan Jurcă, Vasile Morar, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Echim Vancea și Lucian Perța.
Cele trei volume vor fi prezentate în cadrul ”Târgului de carte” care va avea loc miercuri, 21 iunie 2023, în holul Palatului Administrativ din Baia Mare.














