L-am întâlnit pe profesorul Alexandru Lapoși într-o după-amiază liniștită la Palatul Copiilor din Baia Mare. Clădirea, cunoscută de generații întregi de copii, are ceva aparte. Nu este doar un loc unde se desfășoară activități după școală, ci un spațiu în care curiozitatea prinde formă. În sălile de aici se învață lucruri care rar apar în manuale: cum să privești cerul, cum să recunoști un copac, cum să asculți natura și cum să observi viața din jur cu răbdare.
Într-una dintre încăperile decorate cu planșe cu păsări, fotografii și hărți, își desfășoară activitatea profesorul Lapoși. Este un om calm și apropiat de copii, genul de profesor care nu vorbește complicat și care reușește să transforme o explicație științifică într-o poveste ușor de înțeles. În jurul lui se adună, după orele de școală, grupuri de elevi care învață să recunoască păsările, să observe comportamentele lor și să înțeleagă relațiile dintre viețuitoare și mediul în care trăiesc.
Discuția noastră a pornit firesc de la un fenomen pe care mulți băimăreni l-au remarcat în această iarnă, mai exact numărul neașteptat de mare de păsări apărute pe râul Săsar, care traversează municipiul Baia Mare.
Pentru mulți oameni, prezența lor a fost surprinzătoare, mai ales dacă ne gândim la trecutul acestui râu, când apa era puternic poluată și puțini își imaginau că ar putea deveni din nou un loc frecventat de viețuitoare.
„Trebuie să înțelegem mai întâi un lucru simplu, dar foarte important. Natura nu stă niciodată pe loc. Chiar dacă noi avem impresia că unele locuri sunt moarte sau complet degradate, în realitate natura încearcă permanent să repare ceea ce a fost stricat. În cazul râului Săsar, schimbarea a început în momentul în care s-au închis uzinele care poluau apa. După aceea procesul de refacere a pornit de la sine. Apa s-a curățat treptat, sedimentele s-au stabilizat, iar viața a început să revină. Nu se întâmplă peste noapte, dar natura are o capacitate extraordinară de a se reorganiza dacă este lăsată în pace.”
Profesorul mi-a explicat apoi că revenirea vieții într-un râu urmează aproape întotdeauna aceeași succesiune naturală. Este un proces care pornește de la cele mai simple forme de viață și ajunge, în timp, la ecosisteme mult mai complexe.
„În orice albie în care există condiții minime pentru viață, apare mai întâi o vegetație incipientă. Vorbim de alge, plante mici, forme de vegetație care par nesemnificative, dar care sunt esențiale. Ele creează baza pentru apariția nevertebratelor, insecte acvatice, larve și multe alte organisme foarte mici. Acestea devin hrană pentru pești. După aceea apar peștii, iar în cazul Săsarului, majoritatea sunt cleani care au urcat în amonte de pe Someș și Lăpuș. Este un fenomen natural. Peștii caută apă mai liniștită sau zone unde găsesc hrană. Din momentul în care există pește, ecosistemul începe să devină mai complex, iar asta atrage alte vietăți, inclusiv păsări.”
Un aspect care i-a intrigat pe mulți locuitori ai orașului este faptul că râul pare uneori mai populat de păsări în timpul iernii decât în restul anului. La prima vedere pare un paradox, pentru că iarna este anotimpul în care viața pare să se retragă.
„Motivul este destul de simplu dacă ne uităm la întreaga zonă din jur. În sezonul rece, majoritatea apelor mai mici îngheață. Pârâurile îngheață, lacurile îngheață, iar păsările rămân fără locuri unde să găsească apă deschisă. În schimb, râurile care curg mai repede, cum este Săsarul, rămân parțial dezghețate. Pentru păsări acest lucru este foarte important. Apa înseamnă acces la hrană, dar și siguranță. De aceea, în timpul iernii multe păsări se adună în astfel de locuri. Nu este neapărat un habitat ideal, dar în perioadele de frig puternic devine un refugiu.”
Cea mai familiară prezență pentru băimăreni rămâne specia Rața Mare, care poate fi văzută pe râu de mai mulți ani și care a devenit aproape parte din peisajul orașului. Copiii se opresc adesea pe poduri sau pe maluri pentru a le privi, iar unii le aruncă chiar și bucăți de pâine.
Profesorul spune însă că succesul acestei specii se datorează în primul rând capacității ei de adaptare.
„Rața Mare (Anas platyrhynchos), este una dintre cele mai adaptabile specii de rațe. Ea nu are nevoie de condiții speciale. O sursă de apă și puțină vegetație sunt suficiente pentru a supraviețui. În plus, nu este foarte stresată de prezența omului. De aceea o vedem în multe orașe din Europa. Este o specie care s-a obișnuit cu mediul urban și poate trăi foarte bine în apropierea oamenilor.”
În această iarnă însă, pe lângă rața mare au fost observate și alte specii de rațe, unele mai rar întâlnite în oraș.
„În această iarnă am observat și Rața Mică, (Anas crecca), o specie mai discretă și mai mică. Apoi rața sulițar (Anas acuta), care are un aspect foarte elegant și un profil ușor de recunoscut. O apariție interesantă a fost lingurarul( Spatula clypeata), pe care l-am văzut pentru prima dată pe Săsar în acest sezon. Au mai fost observate și exemplare de rață pestriță (Mareca strepera). De asemenea, a fost semnalată și rața mandarin ( Aix galericulata), o specie originară din Asia, cunoscută pentru coloritul ei spectaculos.”
Pe lângă rațe, în această iarnă au atras atenția și câteva exemplare de cormoran mare, o pasăre bine cunoscută pentru abilitatea sa de a vâna pești.
„Cormoranul Mare (Phalacrocorax carbo), apare în România mai ales în sezonul rece. De obicei vine din zonele nordice și coboară spre sud. În zona noastră nu avem populații cuibăritoare, dar uneori apar grupuri mici, de patru sau cinci exemplare, care se opresc pentru o perioadă. Nu rămân mult pe Săsar pentru că sunt păsări prădătoare și au nevoie de ape cu mult pește.Dacă îi privești cu atenție, observi că nu toți arată la fel. Există diferențe între adulții cuibăritori, adulții necuibăritori și juvenili. Practic există o mică ierarhie care se reflectă și în aspectul lor.”
În aceeași perioadă au fost observate și câteva exemplare de egretă mare albă, o pasăre elegantă care în trecut era mult mai rar întâlnită în această parte a țării.
„ Apariția ei este un semn că anumite ecosisteme încep să se stabilizeze. Egreta mare (Ardea alba), este o pasăre prădătoare care se hrănește în principal cu pești. În ultimii ani a început să apară tot mai des în România, ceea ce arată că unele zone umede au devenit din nou potrivite pentru ea.”
Pe lângă acestea, râul Săsar mai este vizitat de stârcul cenușiu, pescărușul râzător și pescărașul albastru, o pasăre mică, dar spectaculoasă prin coloritul ei.
Profesorul subliniază însă că toate aceste observații sunt legate în mare parte de sezonul rece.
„Iarna, când celelalte ape îngheață, păsările se adună aici. Vara lucrurile se schimbă destul de mult. Numărul speciilor scade și rămân mai ales cele care sunt obișnuite cu zona. Printre ele se numără rața mare, pescărașul albastru, codobatura de munte, care chiar cuibărește pe Săsar, dar și codobatura albă.”
În mod ocazional mai apare și pescărelul negru, cunoscut popular drept mierla de apă.În ultimii ani au existat și observații mai rare, care i-au surprins chiar și pe cei obișnuiți cu studiul naturii.
„ Da! Au fost văzute și vidre, deși destul de rar. În plus, castorii sunt o specie care se află într-o perioadă de expansiune. Îi putem găsi deja pe Someș și chiar în zona lacurilor din Ariniș.”
Discuția ajunge inevitabil și la problema malurilor râului, care reprezintă una dintre principalele limitări ale ecosistemului de pe Săsar.
„Malurile sunt betonate aproape peste tot și la o înălțime destul de mare. În momentul în care un râu este complet canalizat, el pierde legătura cu restul mediului. Apa continuă să curgă, dar ecosistemul nu mai funcționează normal. Malul natural are un rol foarte important. Acolo cresc plantele, acolo se adăpostesc insectele, acolo păsările își găsesc locuri de odihnă sau de cuibărit. Chiar și mamiferele, cum sunt vidrele sau castorii, au nevoie de astfel de locuri. Lipsa acestor zone naturale obligă multe păsări să găsească soluții alternative pentru a se hrăni. Rațele, de exemplu, nu se hrănesc cu adevărat în râu. Ziua le vedem scufundându-se și căutând ceva pe fundul apei, dar hrana principală o caută noaptea. Atunci zboară către câmpurile din jurul orașului. Caută terenuri unde au rămas știuleți de porumb sau alte semințe. În râu doar completează dieta cu vegetație sau cu nevertebrate.”
În cazul egretei, lucrurile stau puțin diferit, pentru că ea este un prădător specializat.
„Egreta se hrănește în principal cu pești vii, dar râul Săsar nu poate susține o populație mare de astfel de păsări. De aceea, chiar și ele merg uneori pe câmpuri, unde prind diferite vietăți mici, inclusiv șoricei.”
În final, profesorul sintetizează situația într-o frază simplă.
„Râul Săsar nu oferă încă un habitat complet. Mai degrabă oferă o formă de supraviețuire pentru păsări, mai ales în timpul iernii. Ar putea fi mai bine, dar omul a adoptat obiceiuri extrem de nocive. Decolmatarea, de exemplu, este văzută de multe ori ca o soluție bună, dar în realitate distruge tot ce s-a format acolo: vegetație, larve, microorganisme. Practic, ecosistemul este resetat de fiecare dată.”
Profesorul oferă și un exemplu pozitiv din România.
„Un exemplu foarte bun este Crișul care traversează Oradea. Acolo s-a reușit păstrarea multor maluri naturale. Unde sunt clădiri aproape de apă, malurile sunt consolidate pentru siguranță, dar în rest s-a păstrat caracterul natural al râului. Iar acest lucru se vede imediat în diversitatea speciilor.”
În timp ce discuția se apropie de final, câțiva copii intră în sală și se adună în jurul unei planșe cu păsări acvatice. Discuția nu mai putea continua. La plecare, profesorul spune un lucru care pare simplu, dar care rezumă perfect sensul muncii sale.
„Dacă îi învățăm pe copii să observe păsările, nu îi învățăm doar biologie. Îi învățăm să respecte natura. Iar dacă generațiile viitoare vor înțelege natura mai bine, atunci poate și râurile noastre vor avea o șansă să redevină vii.”
La finalul discuției rămâne un gând simplu: chiar și într-un oraș cum este Baia Mare, natura își caută locul, iar râul Săsar ne arată că, dacă îi oferim puțin spațiu și răbdare, viața găsește mereu o cale să se întoarcă. Privind râul care curge liniștit prin oraș, înțelegi că fiecare pasăre care se oprește pe apa lui este un mic semn că natura nu a renunțat încă la acest loc.
Sursa FOTO: Timariu Gabriel
Vasile Petrovan
