Festivalul de Datini si Obiceiuri „Marmația” va avea loc și în acest an, la Sighetu Marmației - 4 minute în urmă
Juniorii 3 de la AH Minaur au jucat un meci cu părinții - 30 minute în urmă
Alertă pe traseele din Munții Gutâi: doi turiști salvați după întâlnirea cu doi pui de urs - 32 minute în urmă
Tractoare la Bruxelles și negocieri în culise: miza uriașă a acordului UE–Mercosur - 1 oră în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 4) - 2 ore în urmă
În Urmeniș se organizează concertul „Noi umblăm și colindăm” - 3 ore în urmă
Suporterii naționalei au votat Golul Anului 2025 - 3 ore în urmă
Mircea Coșea, economist și profesor de renume, a murit la 83 de ani - 3 ore în urmă
Colindători în uniformă - 4 ore în urmă
Maternitatea Spitalului Județean „Dr Constantin Opriș” Baia Mare, acreditată în Categoria III A - 5 ore în urmă
Proiect finalizat: Căminul Cultural din Moisei, dotat cu costume populare; Tinerele talente vor putea duce tradiția mai departe (GALERIE FOTO)
Autoritățile din Moisei au anunțat faptul că s-a încheiat proiectul intitulat ”Dotarea Căminului Cultural în comuna Moisei, județul Maramureș”, cu o valoare totală de aproximativ 650.000 de lei, fonduri europene. Acesta a fost structurat pe 5 loturi distincte: furnizare echipamente de sonorizare, lumini scenă, instrumente muzicale, aparatură foto-video și costume populare. Primele patru au ajuns, treptat, în administrarea căminului, astfel că acum a venit rândul celui de-al cincilea.
„S-au achiziționat 64 (șaizeci și patru) de costume, ținute complete, din 4 zone diferite – Oaș, Codru, Someș și Moisei, Maramureș, câte 8 perechi de fiecare (fată-băiat), care de care mai frumoase și mai bine croite. Pozele, cu siguranță, vorbesc de la sine. Astăzi am intrat în posesia ultimelor piese, așa că ne bucurăm nespus de mult pentru această realizare de care nu multe administrații locale se bucură” – au explicat reprezentanții Primăriei Moisei.
Reprezentanții administrației locale au punctat faptul că munca depusă a fost făcută din pasiune. „Această reușită a fost posibilă numai prin implicare, perseverență, dragoste față de tradiție, folclor și sacru, prin mult efort, prin zecile sau sutele de apariții din ultimii 12 ani pe scenele țării ale tinerilor comunei noastre, membri ai Ansamblului Doina Maramureșului, ulterior transformat în Junii Moiseiului, soliști vocali, instrumentiști, prin realizarea unor festivaluri naționale de folclor ( Zilele Moiseiului și Festivalul de Colinde, ambele ajunse la zece ediții), și așa mai departe” – au punctat reprezentanții administrației locale.
Aceștia sunt mândri de realizare. „Prin acest proiect, nu numai că punem la dispoziție viitoarelor tinere talente din Moisei o ”infrastructură” de excepție, prin tot ceea ce s-a achiziționat, dar, sperăm din suflet să stârnim un mai mare interes pentru această latură a existenței noastre, atât ca oameni, cât și ca moiseieni, iar mai apoi ca români, deoarece autenticitatea folclorului românesc, alături de dragostea față de Dumnezeu, sunt, fără doar și poate, pietrele de temelie ale acestei națiuni și totodată puținele lucruri ce încă se păstrează intacte” – au conchis reprezentanții Primăriei Moisei.
C.Ț.



















