SC URBIS SA Baia Mare face angajări - 3 minute în urmă
Baia Sprie a recepționat Centrul de Colectare Selectivă, primul proiect CAV finalizat din Maramureș - 22 minute în urmă
Elevii Școlii Populare de Artă Baia Mare, premiați la Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu și jocu” de la Tășnad - 30 minute în urmă
Festivalul Ceaunelor, Vânătorilor și Pescarilor AJVPS Maramureș, Ediția 2026 - 32 minute în urmă
Campanie de colectare de aparate electrice la Sighet - 40 minute în urmă
Viorel Fotache, de la CS Minaur – lecție cu copiii de la Liceul „Ep. Dr. Alexandru Rusu” - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramure, 17 iunie 2026 - 3 ore în urmă
17 iunie 1977, a început construcția Uzinei „Oltcit” de la Craiova - 3 ore în urmă
Flori de Sânziene: Ziua orașului Tăuții Măgherăuș – o sărbătoare a comunității, tradiției și bucuriei de a fi împreună - 13 ore în urmă
Jurnal de Mondial: Capul Verde care a dat peste cap Spania - 13 ore în urmă
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna decembrie – Vasile Chindriș
Vasile Chindriș s-a născut în Ieud, la 15 decembrie 1881, din neamul Vălenarului. A fost elev al lui Petru Bilțiu-Dăncuș, dascălul arhetipal al Maramureșului, care a limpezit spiritualitatea comunității, făcând din această așezare, o vatră de cultură și de patriotism, astfel încât, cu siguranță că pentru o anumită perioadă de timp, „în Maramureș soarele românismului de la Ieud răsărea”. După școala primară confesională începută la Ieud și continuată la Dragomirești, deoarece aici era organizat învățământul de stat în limba maghiară, a urmat studiile secundare la Sighet, la liceul maghiar, ca bursier al „Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș” (5 februarie 1861). De la învățătorii săi, Petru Bilțiu-Dăncuș și Grigore Dunca învățase, iar la Sighet a înțeles, de la ceilalți fruntași români ai vremii, că pentru un tânăr maramureșean, izbăvirea de orice fel, și mai ales cea națională și socială, pot veni doar prin instrucție și educație, prin așezarea sub faldurile riscante, provocatoare, ale luptei naționale, aflate atunci în plină afirmare.
Academia de drept în Oradea; doctoratul la Cluj, cenzura în Budapesta și 2 ani studii de specializare la Universitatea din Berlin, ca bursier al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor, înființată de marele savant Nicolae Iorga, la 15 septembrie 1890, iar din 1914 marele nostru istoric a lăsat locul de președinte lui Vasile Lucaciu, pentru o perioadă de patru ani, totodată, schimbându-i și numele în „Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor”.
Ca student la Berlin, în evoluția tânărului maramureșean s-a realizat o transformare radicală în destinul său; el reușind să-și completeze și să-și aprofundeze cunoștințele despre istoria românilor, având șansa unei prietenii deosebite cu Vasile Pârvan și cu alți tineri români, lângă care și-a întărit, și-a consolidat convingerile sale patriotice. În această perioadă de emulație intelectuală, de frământări naționale, Vasile Chindriș a ajuns vicepreședinte al „Asociației studenților români de la Berlin”, o demnitate onorantă, dar care-l va propulsa, asumându-și un destin de luptător pentru cauza națională, la un alt nivel, superior.
La 1 decembrie, la Alba Iulia, ca delegat, a reprezentat Garda Națională Română din Maramureș. După 1918 a deținut funcția de senator în Parlamentul României și jurist-consult al județului Maramureș. A fost căsătorit cu Maria Ilona Balea din Ieud, la 3 martie 1921 în Sighet.
A decedat tot la Sighet, la 6 ianuarie 1947.
Lăcrimioara ZOTA













