Una dintre personalitățile cele mai interesante ale momentului Unirii de la 1918, care a reprezentat cercul electoral Baia Mare în calitate de delegat ales, este Alexiu Pocol, un personaj complex, dar care și-a câștigat respectul semenilor. La Marea Adunare de la Alba Iulia, delegații din Maramureș, împreună cu Alexiu Pocol au cerut ca, în hotarele României întregite să fie cuprins întregul Maramureș românesc. Nu se cunoaște activitatea bogată a lui Alexiu Pocol, desfășurată pe mai multe planuri iar viața sa este impregnată de mister, legende și controverse. S-a scris extrem de puțin despre el. În anul 2012 a apărut volumul „Alexiu Pokol: viaţa şi activitatea”, autor Tőkőlyi Robert Cristian.
Și data nașterii este incertă dar, în documentele Primăriei Baia Mare este trecută data nașterii, 24 august 1872. Adolescentul Alexiu a urmat cursurile Preparandiei din Blaj pe care a absolvit-o dobândind o diplomă de învățător, precum și cursurile Preparandiei din Sighetul Marmației, obținând o diplomă de institutor. Alte surse sugerează faptul că, Alexiu Pocol avea și studii de teologie, pe care le finalizase tot la Blaj. S-a dedicat carierei didactice, dar nu pentru mult timp. Renunță și devine proprietar de mine de aur.
Devenind bogat, el a ctitorit Biserica Greco-Catolică de pe Valea Borcutului, a condus Banca Comercială din Baia Mare, a deținut funcția de președinte al filialei din oraș a Crucii Roșii, a fondat o instituție de credit,
o bancă românească, cu numele „Mercur”, cu scopul de a acorda împrumuturi ieftine pentru agricultură, industrie și comerț. A contribuit la buna funcționare a Reuniunii Femeilor din România, „Regina Maria”, al cărei membru era, alături de soție și o fiică. A fost activ și în viața politică. Astfel, a ocupat funcția de primar al Băii Mari, între anii 1926-1927, președinte al Uniunii Proprietarilor de Mine Particulare. Totodată a fost membru marcant al ASTRA, iar după Marea Unire din 1918, Alexiu Pocol a fost senator de Baia Mare, apoi președintele organizației locale a Partidului Național Țărănesc, după care a trecut la PNL, în vara lui 1927, unde a rămas definitiv. În calitate sa de mare proprietar de mine de aur, Pocol și-a construit o locuință pe măsură, respectiv faimosul conac sau castel de pe Valea Borcutului, din orașul Baia Mare. Conacul, așezat într-un loc mirific, sub poalele unui munte, a fost martorul multor vizite din partea unor mari personalități culturale, politice, și nu numai.
Ultimii ani din viață, perioada 1929-1935 îl găsesc pe Alexiu Pocol într-un relativ anonimat. S-a retras treptat din viața publică, nu s-a mai implicat în viața politică a orașului, și nici nu se știe dacă a mai continuat
acțiunile sale filantropice. Parcurge și criza economico-financiară din 1929, și o serie de probleme familiale, astfel încât sănătatea i se șubrezește. Fostul învățător, mare proprietar de mine, senator, primar al orașului
Baia Mare, a decedat la vârsta de 63 de ani, la Budapesta, în data 23 martie 1935, într-un sanatoriu în care se internase pentru a-și trata afecțiunile pe care le avea, cauza morții sale fiind o boală de rinichi.
Nu era obligat față de nimeni să facă donații, să construiască biserici, să ajute școlile românești, să ajute săracii orașului cu lemne și alte lucruri trebuincioase pe timp de iarnă, să doneze tablouri instituțiilor de cultură, să sprijine tot felul de societăți, asociații, cu bani din propriul buzunar. A făcut mult bine pentru că generozitatea inimii îi dicta asta.
Bibliografie: „100 de Personalități Maramureșene care au făcut istorie”-coordonator-Teodor Ardelean
Lăcrimioara ZOTA
