Concurs Național Catehetic: Elevii din Săcălășeni au vizionat documentarul despre cele 16 Sfinte Femei canonizate în anul 2026 - 26 minute în urmă
Lume multă la hramul Mănăstirii Măriuș - 33 minute în urmă
Radu Chira de la Colegiul de Arte din Baia Mare, Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală - 42 minute în urmă
Clipa de natură - 2 ore în urmă
Se deschide sezonul moto în Sighet. Vor fi unele restricții în trafic - 3 ore în urmă
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în Seini, între un autoturism și un microbuz școlar - 3 ore în urmă
Inspirație și creație la Facultatea de Litere: elevi, studenți și cadre didactice s-au reunit în cadrul unui atelier de literatură - 4 ore în urmă
Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa, implicați în activitățile de înfrumusețare a școlii - 5 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Scena examenelor – un thriller emoțional în viețile adolescenților - 5 ore în urmă
Autoarea Lucia Ileana Pop vă invită la lansarea volumului de povești și povestiri pentru copii intitulat „Povestea celor două nuci prietene” - 6 ore în urmă
Oțetul de mere pădurețe de la Băiuț – un dar de la natură
,,Fă rai din ceea ce ai!” – spune o veche vorbă bătrânească și care se potrivește foarte bine atunci când oamenii reușesc să aprecieze ce le oferă viața.
La Băiuț, localitate montană unde culturile agricole sau pomicultura intensivă este aproape inexistentă, natura a oferit în schimb alte daruri naturale care dacă le descoperi reușești să te simți chiar privilegiat în comparație cu alte zone, unde agricultura intensivă a adus cu sine și dezavantaje în privința calității alimentației.
Hrana naturală, fructele de pădure, ciupercile etc. sunt în societatea actuală la mare căutare astfel că s-a demonstrat că oamenii din aceste zone ,,Eco” sau ,,Bio” sunt mai longevivi și implicit mai sănătoși.
Am pomenit despre gastronomia locală din Băiuț cu celebra plăcintă cu răcuină, supa de albăuțe, ciorba de sălătrucă, duceața de merișoare etc.
Dar credem că este necesar să pomenim și despre un aliment-medicament care se folosește la Băiuț și anume oțetul din mere pădurețe.
Mărul pădureț (Malus sylvestris) este o specie care crește spontan în zonele premontane urcând altitudinal până la limita molidului.
Spre deosebire de mărul domestic (Malus domesticus) care are o mulțime de soiuri iar cultura lui este de obicei de tip intensiv, necesitând lucrări periodice de întreținere, mărul pădureț nu necesită nici o intervenție din partea omului.
Crește sub forma de tufe mari iar unde spațiul îi permite apare desigur sub formă de arbore, dar de obicei nu foarte înalt.

Fructe de măr pădureț (Malus sylvestris)
Florile de măr pădureț sunt mari și înfloresc mai târziu având în vedere clima mai aspră unde crește. De asemenea, suportă și un sol mai acid.
Fructele se coc toamna uneori prinzându-le uneori și înghețul.

Arbust de măr pădureț (Malus sylvestris) la Băiuț
În Băiuț întâlnim mărul pădureț cel mai frecvent pe Dealul Dancoș din centrul localității dar și în alte zone unde urcă în zonele cu păduri de foioase.

Înflorescență măr pădureț (Malus sylvestris) la Băiuț
Fructele sunt dulci-acrișoare, de obicei verzi-gălbui sau ușor roșiatice nefiind foarte apreciate pentru consum în stare crudă de câtre localnici.

Oțetul de mere pădurețe la Băiuț
În schimb sunt foarte apreciate de câtre căprioare, cerbi și chiar urși care coboară toamna ,,la cules” prin grădinile oamenilor.
Gospodinele din Băiuț au găsit totuși o metodă de a valorifica mărul pădureț și anume sub forma de oțet.
Rețeta este una clasică ca și în cazul oțetului făcut din merele de soi, respectiv fermentarea în apă, cu puțin zahăr, strecurate apoi și lăsate o perioadă într-un loc răcoros.
Mărul pădureț în comparație cu cel domestic este mai bogat în vitaminele C, B1, B2 ,B6 și acid malic care se regăsesc binențeles și în oțetul produs.
La Băiuț oțetul de mere pădurețe se mai combină cu mierea de brad sau de mană rezultând un medicament care este un puternic antiinflamator și care ajută la întărirea imunității. Desigur cantitățile consumate sunt la nivel de ,,linguriță într-un pahar cu apă”, evitând excesele.
Ca și uz extern se folosește în frecții pentru scăderea febrei, respectiv în răceli.
Dar oțetul de mere pădurețe le mai folosesc gospodinele și în bucătăria locală sub formă de borș pentru supe.
Există multe întrebuințări ale acestui produs natural și deosebit de valoros pentru sănătate.
Pe lângă merele pădurețe se mai pot folosi și perele pădurețe, care sunt mai rare dar care au de asemenea un conținut bogat de vitamine și substanțe benefice organismului.
Și iată cum unele locuri pe care unii le considerau ,,vitregite” din punct de vedere al darurilor naturii, astăzi și mai ales în viitor vor fi la mare căutare, oferind omului hrana sau medicamentul natural care le poate înbunătății sănătatea atât de prețioasă.
Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!

Walter Übelhart
Citește și















