Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIII) - 2 ore în urmă
Walter Übelhart își va lansa noul roman, „Der Drachenkreis” (Cercul Dragonului), la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt - 2 ore în urmă
Unde slujesc ierarhii în această duminică - 2 ore în urmă
Containere sanitare noi în Merișor și Bozânta Mare - 2 ore în urmă
La mulți ani, Diana Topan! Îndrăgita artistă împlinește astăzi 23 de ani - 3 ore în urmă
A trecut la cele veșnice Maria Dumitru, una dintre vrednicele horitoare de la Lăpuș - 4 ore în urmă
25 iulie 1958 s-a născut Varujan Vosganian, economist, scriitor și președintele Uniunii Scriitorilor din România - 5 ore în urmă
Satul de pe Dealul Florilor Baia Mare prinde viață în acest weekend cu expoziții, ateliere, muzică și activități pentru toate vârstele - 16 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cea mai importantă zi din viața ta este cea pe care o trăiești astăzi - 16 ore în urmă
Ziua Porților Deschise la ITPF Sighetu Marmației - 17 ore în urmă
Muzeul de Mineralogie Baia Mare a fost prezent la Congresul CBGA din Bulgaria
În perioada 7-11 septembrie s-a desfășurat la Plovdiv, Bulgaria „The 22 nd Congress of the Carpathian-Balkan Geological Association (CBGA)”, o ediție aniversară, care a celebrat 100 de ani de la înființarea Asociației.
Asociația Geologică Carpato-Balcanică (CBGA) este o uniune neguvernamentală, științifică internațională, non-politică și non-profit a specialiștilor în geoștiințe, care lucrează în regiunea munților Carpați-Balcani și în zonele învecinate.
Scopul CBGA este de a promova și încuraja cercetarea geologică fundamentală și aplicată transfrontalieră colaborativă, precum și formarea și specializarea în tărâmul Carpato-Balcanic. Aceasta se referă practic la toate domeniile geoștiințelor (inclusiv geofizica), implicațiile lor asupra mediului și alte discipline conexe. Pentru a atinge acest scop, CBGA organizează congrese (unul la patru ani, organizate de unul sau mai multe state membre), înființează grupuri de lucru, care lucrează pe proiecte comune, de interes științific specific, stimulează și derulează discuții, pe probleme geologice cruciale (procese geologice, nomenclatură, terminologie, metodologie etc.) și publică diverse materiale științifice (lucrări de congres, hărți, monografii etc.).
La ediția din acest an, găzduită de Universitatea Agricolă din Plovdiv, au fost prezenți peste 300 de participanți din 31 de țări. Congresul a fost compus din 18 sesiuni generale și 11 sesiuni speciale și s-a desfășurat concomitent în trei săli.
Din partea Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare au participat la această manifestare științifică de excepție, cu o lucrare și cu un poster, doi muzeografi, drd. ing. Ioan Bereș și ing. Alexandra Sîngeorzan.
Posterul realizat de directorul conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț împreună cu conf. univ. dr. ing Marinel Kovacs, intitulat „Geoheritage in the Neogenic Gutâi Volcanic Zone (Easthern Carpathians, Romania ) – State of the art”, a fost afișat încă din prima zi și a putut fi vizionat pe toată perioada de desfășurare a Congresului în secțiunea dedicată posterelor.
În cea de-a treia zi a Congresului, în cadrul sesiunii „Patrimoniu cultural” a fost prezentată lucrarea pregătită de specialiștii Muzeului, intitulată „A cultural institution as a geoturism attraction: Baia Mare Mineralogical Museum (Romania)”. Lucrarea, al cărei abstract a fost publicat in volumul de abstracte al evenimentului (Geologica Balcanica), propune evaluarea cantitativă, după modelul Brilha, a Muzeului de Mineralogie, ca un geosit ex-situ, analiză ce îi atribuie Muzeului o deosebită importanță, atât ca atracție geoturistică, cât și ca element fundamental în dezvoltarea geoturismului din regiune.
Participarea la Congresul Asociației Geologice Carpato-Balcanice a reprezentat o oportunitate notabilă pentru Muzeul de Mineralogie, atât pentru promovarea muzeului și a misiunii sale, cât și prin conjunctura favorabilă creată de a cunoaște specialiști din domeniul geologiei, din întreaga lume și de a stabili legături cu aceștia, în vederea derulării unor proiecte comune în viitor.
De asemenea, trebuie menționat faptul că, în anul 2026, cel de-al 23-lea Congres al CBGA se va desfășura în România, la Cluj-Napoca, în găzduirea Universității „Babeș-Bolyai”, cu sprijinul mai multor instituții de profil din România, în a căror companie selectă se va afla și Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.











