„Ciocota de pe Boci” a reunit cetățenii orașului Seini în cadrul concursului de ciocnit ouă, în prima zi de Paști - 27 minute în urmă
Moscova a declarat astăzi Ungaria „țară neprietenoasă” - 46 minute în urmă
Naționala de rugby U18 mai are de trecut un singur hop pentru calificarea la Campionatul European - 2 ore în urmă
Ultimatum pentru Turcia: un miliard de dolari și predați-ne soțiile! - 2 ore în urmă
Elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Baia Mare, pe locul 2 la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Maghiară - 2 ore în urmă
Cel mai de perspectivă jucător de la Campionatul Național de baschet U14 – un sportiv de la CSS Sighet - 2 ore în urmă
Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Tehnologii - 3 ore în urmă
Doi bărbați au ajuns la spital în urma unor agresiuni - 3 ore în urmă
Doi elevi ai Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” au participat cu succes la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică și Aplicații Practice - 6 ore în urmă
Start de sezon pentru pasionații de mountain bike, zona Groși–Dumbrăvița - 6 ore în urmă
La doar câțiva pași de Baia Mare, într-un platou cinematografic unic, prind viață legendele dacice
În imediata apropiere a municipiului Baia Mare, pe un teren de la intrarea în Groși, se scrie o nouă pagină în cinematografia românească. Aici prinde contur «Calea lupului Zamolxis», un film care urmărește aventurile unor tineri în căutarea peșterii legendarului Zamolxis și redă viața unui sat dacic de acum două milenii, o poveste plină de iubire, trădare și destine întrepătrunse. Este o realizare rară, care pune Maramureșul pe harta proiectelor cinematografice autentice.
Proiectul este opera cuplului Coralia și Walter Ubelhart, deja recunoscuți în lumea filmului după succesul „În umbra lui Shakespeare”. Ea, medic, el, biolog, amândoi împărtășesc o pasiune profundă pentru cinema și au acceptat să ne împărtășească în exclusivitate pentru Direct MM povestea din spatele filmului:
,,Totul a început la Festivalul Dac Fest, desfășurat între 14 și 16 iulie la Măgura Uroiului, lângă Simeria în județul Hunedoara, un eveniment anual, care recrează atmosfera antică prin parade spectaculoase, lupte demonstrative între daci și romani și ateliere de meșteșuguri tradiționale, invitând publicul să descopere arme, costume și obiceiuri dintr-o epocă îndepărtată.
În mijlocul acestei atmosfere a prins contur ideea filmului. Printre participanți s-au numărat arheologul Marius Ardelean și soția sa, Lia Ardelean, alături de alți pasionați ai reconstituirii istorice. După o discuție între doamne, s-a ivit propunerea care avea să se transforme într-o producție cinematografică despre lumea dacică din jurul anului zero. Walter a preluat scenariul, iar Marius Ardelean a devenit consilierul istoric al filmului. Ca prin minune, entuziasmul participanților a atras imediat sprijin pentru recuzita necesară și alte elemente de autenticitate.
Căutarea unei locații potrivite a fost un pas crucial. Inițial, s-a vizat Medieșu Aurit, cu rezervația sa arheologică bine conservată, dar elementele moderne împiedicau recrearea fidelă a atmosferei dacice. Soluția a venit din Maramureș, la primăria din Groși, care a aprobat construirea unui sat dacic autentic pe un teren viran, oferind astfel cadrul ideal pentru ca viziunea Coraliei și a lui Walter să prindă viață pe ecran.,,
În episodul următor, vom păși alături de echipă în culisele filmării, vom descoperi provocările construirii satului autentic și secretele scenariului care transformă o legendă milenară într-o experiență cinematografică unică.
Vasile Petrovan
Citește și
Băiuț, sărbătoare și patrimoniu: „101 de minuni” la Ziua Minerului















