Lucrări reluate la podul de peste Tisa. Traficul rutier prin PTF Sighet, restricționat - 11 minute în urmă
Trageri cu muniție de război ale polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 51 minute în urmă
Program complet pentru gravide la Spitalul Județean Baia Mare - 3 ore în urmă
Junioarele 3 de la CS Marta debutează astăzi la turneul semifinal 1 - 3 ore în urmă
Prima ediție a Conferinței Medicilor Rotarieni, start la Baia Mare - 4 ore în urmă
„Țara celor 4 Țări” , inițiativă pentru promovarea tradițiilor din Maramureș - 4 ore în urmă
Micro-ferma „Mangalița din Deal”: o inițiativă deosebită a unei familii din Buzești - 4 ore în urmă
Știința Explorări continuă, în weekend, lupta pentru menținerea în Divizia A1 - 5 ore în urmă
Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare găzduiește Concursul Interjudețean de Matematică Aplicată în Economie „ECOMAT” - 5 ore în urmă
Magia dansului sportiv revine la Târgu Lăpuș: „IDance Academy Festival”, două zile de spectacol și energie - 5 ore în urmă
Gheorghe Pârja la ceas aniversar
Gheorghe Pârja, poet și publicist de marcă al Maramureșului, s-a născut în 1951 și și-a dedicat viața cuvântului scris, devenind una dintre figurile de referință ale presei și literaturii din nordul țării. A fost redactor-șef al cotidianului Graiul Maramureșului din Baia Mare și a semnat de-a lungul anilor articole, editoriale și poeme în numeroase publicații culturale din România și din diaspora.
Opera sa poetică este profund înrădăcinată în spațiul spiritual al Maramureșului, transmițând valorile, suferințele și frumusețea acestui ținut. În poeziile sale răsună ecoul tradiției, al credinței și al legăturii neclintite cu pământul natal. Prin forța și autenticitatea discursului său liric, Gheorghe Pârja a câștigat respectul cititorilor și al confraților.
De-a lungul carierei, a fost recompensat cu numeroase premii pentru activitatea sa literară și jurnalistică, fiind apreciat atât la nivel local, cât și național. În anul 2019, i s-a conferit titlul onorific „Cinstea Maramureșului” de către Consiliul Județean, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa contribuție la afirmarea și promovarea culturii maramureșene.
„Gheorghe Parja are fascinatia unei vechimi care este o mixtura de geografie, botanica si credinta, local nuantate. Are aerul unui ins ajuns intr-o metropola unde isi da seama ca nu se poate departa de imaginea locului natal, pe care-l inventariaza cu rafinament modernist. Gravitatea inteligenta, melancolia salubra a lirismului semnat de Gheorghe Parja ii gireaza nota personala” (Gheorghe Grigurcu, 2008)
În această zi aniversară, îi aducem un omagiu sincer lui Gheorghe Pârja – un om al condeiului, al demnității și al rădăcinilor. La mulți ani cu sănătate, bucurii și inspirație!
Vasile Petrovan















