La aniversarea celor 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației, privirea se îndreaptă firesc spre trecutul scris al orașului, spre anul 1326 și spre începuturile sale medievale consemnate în documente regale. Totuși, deasupra Sighetului există un loc care obligă istoria să privească mult mai departe în timp, cu mii de ani înaintea pergamentelor medievale. Pe Dealul Solovan, în locul pe care localnicii îl numesc simplu „Cetatea”, se află urmele unei fortificații preistorice care schimbă complet perspectiva asupra vechimii locuirii în această parte a Maramureșului. Dacă documentele vorbesc despre șapte secole de existență urbană, Solovanul vorbește despre aproape trei milenii de prezență umană organizată, despre comunități care ridicau fortificații, supravegheau văile și își apărau teritoriul într-o epocă în care istoria încă nu era scrisă.
Dealul Solovan domină și astăzi întreaga depresiune a Sighetului. Privit de jos, pare doar una dintre înălțimile care înconjoară orașul, însă urcat până pe platou, sensul strategic al locului devine evident. De aici poate fi supravegheată Valea Izei, accesul spre Tisa și drumurile naturale care leagă Maramureșul de spațiul nord-carpatic și de Transilvania. Pentru comunitățile preistorice, asemenea poziții reprezentau adevărate puncte de control militar și economic. Într-o lume a conflictelor tribale, a raidurilor și a competiției pentru resurse, cine controla înălțimile controla teritoriul.
Nu este de mirare că oamenii au ales Solovanul pentru ridicarea unei fortificații. Cercetările arheologice au arătat că situl ocupa un platou oval cu dimensiuni impresionante, aproximativ 230 pe 170 de metri, apărat natural de versanți abrupți pe trei laturi. Singura zonă vulnerabilă era partea vestică, unde constructorii au ridicat un vast sistem defensiv din pământ și lemn: un val de apărare lung de aproximativ 240 de metri și lat la bază de până la 17 metri. Chiar și astăzi, după milenii de eroziune și după ce vegetația a acoperit mare parte din sit, urmele acestor lucrări pot fi încă observate de cei care știu unde să privească.
Locul era cunoscut de multă vreme de localnici sub numele de „Cetatea”, însă cercetările arheologice sistematice au început abia în anii 1964–1965, când o echipă coordonată de arheologul Kurt Horedt a realizat primele săpături importante. Descoperirile au confirmat existența unei fortificații de mari dimensiuni și au scos la lumină ceramică, urme de locuire și elemente defensive specifice sfârșitului epocii bronzului și începutului epocii fierului. Analiza materialelor descoperite a indicat apartenența sitului la cultura Gáva, una dintre cele mai importante culturi ale spațiului carpatic din acea perioadă.
Aici apare și una dintre cele mai interesante controverse legate de Solovan. În memoria colectivă a Sighetului și în numeroase prezentări turistice, locul este descris drept „cetatea dacică”. Ideea este atât de răspândită încât mulți o consideră deja un adevăr istoric incontestabil. Numai că arheologia modernă este mult mai prudentă. Dovezile descoperite până în prezent indică faptul că fortificația este mai veche decât perioada dacică clasică. Ea pare să aparțină lumii hallstattiene, cu câteva secole înainte de apariția cetăților dacice din Munții Orăștiei.
Aceasta nu înseamnă că dacii nu au existat în Maramureș sau că zona nu a fost locuită ulterior de populații dacice. Descoperirile arheologice din alte localități maramureșene confirmă prezența dacilor liberi în regiune. Însă, la Solovan, până astăzi, nu au fost identificate fortificații de piatră, structuri sau artefacte care să permită atribuirea certă a sitului unei cetăți dacice clasice. Practic, legenda populară a „cetății dacice” s-a suprapus peste o realitate arheologică și mai veche și poate chiar mai spectaculoasă: existența unei mari fortificații preistorice ridicate cu aproape 3000 de ani în urmă.
Pentru a înțelege importanța acestui lucru trebuie imaginată lumea Maramureșului din acea epocă. Cultura Gáva, căreia îi este atribuit situl de pe Solovan, era caracterizată prin comunități bine organizate, metalurgie avansată, ceramică sofisticată și rețele comerciale extinse. Spațiul carpatic traversa atunci o perioadă de transformări majore, iar regiunile bogate în resurse și poziționate pe trasee comerciale deveneau extrem de importante. Maramureșul avea atât poziție strategică, cât și acces la resurse minerale și drumuri naturale de circulație. Solovanul pare să fi fost parte din acest sistem regional de control și apărare.
Arheologii cred că fortificația nu era locuită permanent de o populație numeroasă. Cel mai probabil funcționa ca refugiu și centru defensiv pentru comunitățile din jur. În caz de pericol, oamenii din așezările aflate în vale se puteau retrage în interiorul fortificației, protejați de valurile de pământ și de palisadele din lemn. Este posibil să fi existat și spații ritualice, depozite sau platforme de observație. Astăzi, mare parte din aceste structuri au dispărut, însă relieful încă păstrează amprenta intervenției umane.
În jurul Solovanului s-au născut numeroase legende. Localnicii au vorbit generații la rând despre tuneluri subterane, comori ascunse și galerii secrete care ar lega cetatea de diferite puncte ale orașului. Ca în multe alte locuri încărcate de trecut, imaginația populară a completat golurile lăsate de istorie. În secolul XX, pe fondul interesului tot mai mare pentru trecutul dacic al României, legenda cetății dacice de la Sighet s-a consolidat și mai mult. Chiar și astăzi, multe materiale turistice continuă să prezinte Solovanul drept o fortificație dacică, deși cercetările arheologice sugerează o realitate mai nuanțată.
Și totuși, dincolo de disputa terminologică, adevărata importanță a Solovanului este alta. Fortificația demonstrează că teritoriul pe care se află astăzi Sighetu Marmației era locuit, organizat și apărat cu mult înaintea apariției orașului medieval atestat în 1326. Ea împinge istoria locuirii locale cu aproape două milenii și jumătate înainte de prima mențiune documentară. În acest sens, Solovanul devine o punte simbolică între Sighetul medieval și un trecut aproape mitic, aflat la limita dintre preistorie și istorie.
Astăzi, situl este surprinzător de puțin valorificat. Mulți turiști ajung la Sighet fără să știe că deasupra orașului există urmele unei fortificații vechi de aproape trei mii de ani. Vegetația a acoperit mare parte din valurile defensive, cercetările arheologice au fost limitate, iar lipsa unui proiect amplu de conservare face ca importanța locului să rămână insuficient cunoscută. Cu toate acestea, Solovanul continuă să domine orașul la fel cum o făcea acum milenii.
Tehnologiile moderne ar putea schimba radical ceea ce știm despre acest sit. Investigațiile cu LiDAR, scanările geofizice și noile metode de cartografiere ar putea revela structuri încă necunoscute, traseul exact al fortificațiilor sau eventuale faze ulterioare de utilizare. Este foarte posibil ca Solovanul să mai ascundă încă multe răspunsuri despre începuturile locuirii organizate în Maramureș.
Poate tocmai de aceea, la aniversarea celor 700 de ani de atestare documentară a Sighetului, Dealul Solovan capătă o semnificație aparte. Documentele medievale marchează începutul istoriei scrise a orașului, însă „Cetatea” amintește că viața pe aceste meleaguri este incomparabil mai veche. Cu mult înainte de regii medievali, înainte de privilegiile urbane și înainte de apariția Sighetului ca centru comercial și administrativ, pe această înălțime oameni ridicau fortificații, supravegheau văile și își apărau comunitățile.
În fond, aceasta este adevărata forță simbolică a Solovanului, nu doar faptul că păstrează urmele unei cetăți străvechi, ci faptul că dovedește continuitatea umană profundă a Maramureșului și transformă cei 700 de ani ai Sighetului într-un singur capitol dintr-o poveste începută cu aproape trei milenii în urmă.
Sursa FOTO: Captură YouTube
Vasile Petrovan
Citește și:
Sighetu Marmației împlinește azi 700 de ani de la prima atestare documentară
