Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține multe comori pe care sunteți și dumneavoastră invitați să le descoperiți.
Una dintre acestea este pieptarul din Țara Lăpușului. Reprezentanții instituției de cultură ne spun povestea lui care, într-adevăr, te face să-ți dorești să-l vezi mai îndeaproape.
„Păcălitoare e vremea câteodată și ne face să credem că primăvara e aici… drept e că nici departe nu-i, dar știți și dumneavoastră că Februarie mai aduce flori de gheață pe ferești, sloi pe la streșini și câte un ger de ‘cela strașnic! Și-apoi, mai vine și Martie cu babele, zăpada mieilor, cu zile calde, cărora le urmează iar zile friguroase de ne întrebăm: da nu mai vine odată primăvara? Nu-i bai, că lemne sunt, slănină în pod este, povești de spus despre câșlegi avem și pieptarul din spate încă nu-l dăm jos… așa că, luna aceasta vă spunem povestea pieptarului din Țara Lăpușului.
Pieptarul reprezintă o piesă componentă a costumului tradițional și este purtat în perioada rece peste cămașă, atât în zilele de lucru, cât și la sărbători.
Majoritatea pieselor de port erau confecționate în gospodărie și necesitau o muncă îndelungată și migăloasă, muncă care începea cu obținerea materiilor prime necesare, provenite din principalele ocupații ale omului: cultivarea plantelor și creșterea animalelor.
În Țara Lăpușului cojocăritul este atestat încă din secolulul al XVIII-lea.
Pieptarul provine din satul Costeni, comuna Cupșeni, Țara Lăpușului și a fost achiziționat în anul 1972 de către muzeograful Sabin Șainelic, de la meșterul Pavel Hereș. În zonă, meșterul Hereș este cunoscut sub numele de „Pavăl di la moră”. Pavel s-a născut în anul 1925 și a fost primul meșter din sat. Din informațiile primite în teren de la Petru Hereș, am aflat că, încă de tânăr, Pavel a fost ucenicul lui Ioji, un cojocar din satul Libotin de la care a preluat această îndeletnicire, pe care, mai apoi, a transmis-o mai departe celorlați cinci cojocari din satul Costeni. Aceștia au învățat rând pe rând meșteșugul cojocăritului de la „Pavăl di la moră”. De obicei, întregul proces de realizare a pieptarului avea loc în gospodărie, cojocarii fiind ajutați de către soții. Pieptarele erau apoi vândute în târgurile din apropiere, și nu numai.
Primele pieptare din Țara Lăpușului erau confecționate pe fond alb. Cele de lucru erau simple, iar cele de sărbătoare ornamentate cu pene (motive fitomorfe). După Primul Război Mondial, meșterul Pavel Hereș, mergând prin târguri și întâlnindu-se cu alți meșteri pricepuți, a adus din Năsăud un pieptar asemănător, dar care era realizat pe fond negru și era mult mai ornamentat. Meșterul Hereș a început să facă și în sat acest tip de pieptar, care se poartă și astăzi în întreaga zonă a Lăpușului.
Pieptarul, realizat din piele de oaie cu blana în interior, se încheie pe o parte, sub braţ, de unde şi denumirea de pieptar înfundat. Este decorat, atât în faţă cât şi în spate, cu motive fitomorfe, cusute cu mătase policromă, predominând culorea roşie. În partea din faţă, pe piept, sunt brodate lalele şi bujori aşezate în buchete, dar și un motiv avimorf, păunul. În partea de jos, pieptarul prezintă două registre ornamentale identice: ghirlande de lalele, despărţite de o cusătură roşie.
Spatele pieptarului are brodat un motiv fitomorf: floare în ghiveci. Decorul este amplu, porneşte de jos şi se ridică spre centru formând două ghirlande de bujori şi lalele care se despart.
Pieptarul specific Țării Lăpușului este expus în sala 2 a expoziției permanente din secția pavilionară a muzeului nostru. Vă poftim la noi cu drag, să îl vedeți mai îndeaproape!”, povestește muzeograful Gabriela Filip.
