Ce se întâmplă cu porcul românesc? - 8 ore în urmă
Doliu în handbalul băimărean. S-a stins Nicolae Neșovici, unul dintre componenții generației de aur a Minaurului - 11 ore în urmă
CONSENSUS: Colonia Pictorilor din Baia Mare găzduiește un amplu dialog între 50 de artiști - 14 ore în urmă
S-a încheiat MMIFF 2026. Denisa Vraja, actrița din Sighet, a fost invitata ultimei seri - 14 ore în urmă
Un eveniment cu tradiție: Ce artiști vor urca pe scenă la cea de-a 55-a ediție a Târgului Cepelor de la Asuaju de Sus - 14 ore în urmă
Porțile tradiționale din Gorj și Maramureș, reunite într-un proiect care ajunge și la Sighetu Marmației - 14 ore în urmă
Mii de oameni au luat parte la prima ediție a evenimentului AgroMaramureș de la Mireșu Mare - 15 ore în urmă
La Rozavlea, pe malul Izei, a fost amenajat un drum nou de 3,6 kilometri - 17 ore în urmă
Schimbări pe strada Plugarilor din Baia Mare. Vor apărea noi locuri de parcare și indicatoare „Oprirea interzisă” - 18 ore în urmă
„Cupa Buzeștiului” a ajuns la cea de-a VI-a ediție - 18 ore în urmă
Cimitirul Vesel din Săpânța – de 30 de ani promovat în Franța
”O bijuterie de artă populară, o explozie de culoare și de viață… într-un cimitir din nordul României”. Așa este prezentată expoziția ”Săpânța – Le Cimetière joyeux” publicului francez. Și nu pentru prima dată, acum, când mostre din albastrul și arta Săpânței sunt expuse la Lyon, ci de 30 de ani…
Zilele acestea, Consulatul General al României la Lyon, în parteneriat cu Asociația Grenoble Isère Roumanie și Primăria arondismentului 3, au organizat expoziția ”Săpânța – Le Cimetière joyeux” (Săpânța – Cimitirul Vesel), o expoziție inedită ce conține lucrări realizate de meşterul popular Dumitru Pop în urmă cu 30 de ani (1995), la inițiativa Centrului Cultural din Annecy și a celui din Creusot, și încredințate asociației Grenoble Isère Roumanie.
Expoziția este alcătuită dintr-o cruce, 28 de panouri de stejar sculptate și pictate, 12 picturi și 40 de epitafuri (traduse în limba franceză), lucrările fiind realizate, după modelul monumentelor de artă populară din Cimitirul Vesel – singurul loc din lume unde moartea este luată în râs – de Dumitru Pop Tincu, cel care a dus mai departe moștenirea lui Stan Ioan Pătraş. Pentru activitatea sa, în anul 2021 Dumitru Pop a obținut titlul de Tezaur Uman Viu. Chiar dacă a plecat, prea devreme, la cele veșnice, arta sa și albastrul de Săpânța rămân memorie locului și timpului. ”Cimitirul este azi memoria locului și a timpului. Veritabil imn al vieții, acest ansamblu plin de culoare ne introduce într-o filosofie a existenței care susține acest popor plin de înțelepciune și credință”, scriu reprezentanții asociației Grenoble Isère Roumanie.
Asociația a fost creată în 1991 și are ca scop dezvoltarea cooperării între regiunea Grenoble și România și Republica Moldova prin acțiuni culturale, economice, sociale. Cu o experiență de peste trei decenii în proiecte cu România, asociația este un promotor al Săpânței și, implicit, al nordului țării noastre.
Expoziția ”Săpânța – Cimetière joyeux” este una itinerantă, de-a lungul timpului fiind deschisă în diferite orașe ale Franței, asociația dorindu-și ca ”acest vector bogat al valorilor României rurale” să stârnească publicului francez interesul de a călători în România pentru a descoperi și ”alte bogății turistice excepționale ale acestei țări”. De această dată, prin Consulatul General al Romaniei la Lyon, expoziția a ajuns la publicul francez, dar și la comunitatea românească de la Lyon și din departamentul Rhône (al cărui capitală Lyon este).
Realizată la sala de expoziții a Primăriei arondismentului 3, expoziția s-a bucurat de prezența ES dna Ioana Bivolaru, ambasadoarea României la Paris, a dlui Oleg Ungureanu, consulul general al României la Lyon, a oficialităților lioneze, a reprezentanților asociației Grenoble Isère Roumanie și a unui numeros public.
Ce poți să simți, ca maramureșean, când vizitezi, într-unul dintre cele mai mari orașe ale Franței, o expoziție dedicată colțului tău de țară ? Mândrie, bucurie în suflet și recunoștință…Pentru creatorii artei Maramureșului, dar și pentru promotorii acesteia.
Dr. Anuța POP















