Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Tehnologii - 23 minute în urmă
Doi bărbați au ajuns la spital în urma unor agresiuni - 26 minute în urmă
Doi elevi ai Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” au participat cu succes la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică și Aplicații Practice - 3 ore în urmă
Start de sezon pentru pasionații de mountain bike, zona Groși–Dumbrăvița - 3 ore în urmă
Autobuze pentru participanții la “Paşti în Maramureş” - 3 ore în urmă
La 90 de ani, Florin Piersic a ales liniștea de la Putna pentru Paște - 3 ore în urmă
De la Academia „Emeric Dembroschi”, în Liga 3, la 17 ani - 5 ore în urmă
Ouă roșii, cozonac și pască pentru pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare - 6 ore în urmă
Naționala feminină, calificare în Final Four-ul EHF Euro Cup - 6 ore în urmă
Revoluție politică la Budapesta: cum a pierdut Viktor Orbán după 16 ani - 7 ore în urmă
Brățara din bronz descoperită în cimitirul celtic de la Ciumești este „exponatul săptămânii” la Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș vă așteaptă să-i treceți pragul și în această săptămână.
„Exponatul săptămânii” este brățara din bronz descoperită în cimitirul celtic de la Ciumești.
Potrivit reprezentanților muzeului, de-a lungul istoriei, brățările au fost purtate atât de bărbați cât și de femei de numeroase populații și culturi, din diverse motive. De exemplu, în unele triburi străvechi din Africa, dansatorii purtau brățări în timpul sărbătorilor spirituale, pentru a onora zeitățile iar în alte culturi, accesoriile aveau rolul de a evidenția mișcările mâinilor celor care dansau sau țineau discursuri.
Aceste bijuterii au fost folosite de asemenea pentru a semnaliza statutul social, averea, tribul sau familia. În zonele nordice, în timpul vikingilor se credea că dacă zeii ar fi mulțumiți de vederea brățărilor pe brațele unui războinic, atunci i se va acorda forța necesară pentru a izbândi în timpul bătăliei.
În cadrul cimitirului celtic de la Ciumești, punctul “Grajdurile C.A.P.”, în câteva dintre mormintele de femei descoperite aici, s-au descoperit și câteva brățări. Acestea au fost confecționate din bronz, fier, sticlă sau sapropelit. Din mormântul 7, cercetat în anul 1962, provin două brățări din bronz. La descoperire s-a observat că acestea erau parțial suprapuse.
Nu s-au găsit alte obiecte în acest mormânt de înhumație. Una dintre brățări este tubulară, decorată la exterior cu reliefuri concentrice. Interiorul a fost umplut cu lut. Un capăt al brățării a fost introdus în golul celeilalte extremități și fixat cu un știft. Decorul este format din mănunchiuri în relief de V-uri ce alternează cu mănunchiuri în relief de I-uri. Extremitatea ce prinde celălalt capăt al brățării are o mică umflătură asemănătoare cu un cap de șarpe. Diametrul exterior este de 8,5 cm.
Ansamblul inventarului funerar, precum şi aspectul general al necropolei, indică o încadrare cronologică în sub-fazele La Téne B2b-Cl sau mai degrabă doar în La Téne CI, perioadă corespunzătoare celei de a doua jumătăţi a sec. III a. Chr. şi începutului veacului următor.















