Există un fel de curaj despre care nu se vorbește suficient. Un curaj tăcut, care nu strigă și nu cere aplauze. Curajul de a trăi atunci când fiecare zi înseamnă obstacole noi, când corpul sau mintea nu răspund întotdeauna așa cum îți dorești, când lumea nu este încă pregătită să te primească în totalitate.
Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, vă propun să ne oprim o clipă și să privim spre acei oameni care duc în spate un tip de forță pe care mulți dintre noi nici nu o putem imagina. Fiecare pas, fiecare gest, fiecare alegere este o formă de rezistență. Un „Da!” spus vieții, chiar și atunci când viața pare nedreaptă.
Nu e vorba doar despre limitări. Este vorba despre puterea de a continua, despre strategiile inventate în fiecare zi, despre demnitatea cu care se înfruntă priviri, etichete, uși închise. Este despre a transforma ceea ce ai în ceea ce poți, despre a-ți construi drumul acolo unde drumul nu există.
Dar este și un apel către noi toți. Curajul nu trebuie purtat doar de cei care duc greul. Curaj trebuie să avem și noi: curajul de a privi dincolo de aparențe, curajul de a schimba ce poate fi schimbat, curajul de a nu întoarce privirea, curajul de a crea o lume în care a trăi cu o dizabilitate nu înseamnă a trăi în dificultate.
Astăzi celebrăm oamenii, nu statisticile. Vocea lor, nu etichetele. Destinul lor, nu piedicile.
Astăzi spunem că demnitatea nu este negociabilă, iar accesul, respectul și incluziunea nu sunt favoruri, ci drepturi.
De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, trebuie să alegem să vedem adevăratul sens al cuvântului „curaj”, cum o inimă încercată continuă să bată pentru viață, în ciuda tuturor barierelor.
Și pentru acea inimă, pentru acea luptă, pentru acea lumină, să ne înclinăm.
Vasile Petrovan
