Pe 26 ianuarie, calendarul românesc ne pune în față o coincidență greu de ocolit. Nu e zi de sărbătoare, dar nici una care poate fi ignorată. Este ziua de naștere a fostului președinte Nicolae Ceaușescu, un personaj care a marcat profund istoria României.
Să ne întoarcem puțin în timp. Anul 1918 a fost, pentru România, unul cu greutate: războiul se încheia, iar țara se pregătea de Marea Unire. Dar chiar la începutul acelui an, într-un sat sărac din județul Olt, se năștea un copil despre care nimeni nu bănuia că va ajunge, peste decenii, omul care va decide soarta unei țări. Nimic nu anunța ce urma.
Ajuns la putere, Ceaușescu nu a fost doar conducător. A devenit, în discursul oficial, tot ce se putea deveni: erou, geniu, părinte al națiunii, minte luminată și braț neobosit….. I s-au scris poezii, cântece, ode fără sfârșit. A fost ridicat pe un piedestal atât de înalt, încât realitatea de jos nu mai conta. Iar când ești aplaudat zilnic, fără pauză, chiar și omul obișnuit ajunge să creadă că e deasupra tuturor.
Limba română, bogată de felul ei, a fost forțată până la epuizare. Nu mai ajungeau laudele simple. Așa au apărut titulaturi tot mai absurde: primul agricultor, primul miner, scutul Carpaților, stejar neclintit și multe altele, unele mai poetice, altele mai greu de explicat. La un moment dat, părea că nu mai conduce o țară, ci un basm spus greșit, repetat zilnic la televizor și la radio.
Astăzi, când amintim această dată, nu o facem ca să lăudăm, ci ca să ne aducem aminte unde poate duce orbirea colectivă și lingușirea fără limite. 26 ianuarie rămâne o zi de memorie și prudență, o lecție despre cum cultul personalității poate deveni mai periculos decât orice dușman din afară.
E o zi care ne amintește că istoria nu trebuie cosmetizată, ci înțeleasă.
Vasile Petrovan
1 Comentariu în această postare
Ioana Haitchi
Mai bine nu ați fi scris acest articol. Ori spuneți cauza cultului personalității și adevărul adevărat despre oroarea comunistă înfășată în socialism, naționalism și ”patritism” ori nu mai scrieți nimic. Prea multă blândețe asupra unui bandit care a comandat la propriu uciderea unor oameni, iar pe alții i-a condamnat pe viață să trăiască într-o țară fără dreptul elementar de a vorbi.