CSM Baia Mare a cucerit 14 medalii la Cupa României de la Târgu Mureș - 2 ore în urmă
Țara Lăpușului găzduiește Ziua Națională a Maramureșului – Festivalul Internațional al Identității Tradiționale - 6 ore în urmă
Spațiu de popas amenajat la Izvorul Cerduța din Băița pentru cei care vin după apă - 7 ore în urmă
Mănăstirea Chiuzbaia găzduiește o nouă serie de tabere pentru copiii și tinerii din Protopopiatul Ortodox Baia Mare - 7 ore în urmă
Slujire arhierească la Mănăstirea Prislop–Borșa - 7 ore în urmă
L-ați văzut? Ionuț Mateșan a plecat de la domiciliu de câteva zile și e de negăsit - 7 ore în urmă
Implicare pentru viitorul educației: Profesori ai Colegiului de Arte Baia Mare au participat la Conferința UNMUTE din București - 10 ore în urmă
Campanie de colectare a aparatelor electrice în comuna Cernești - 11 ore în urmă
Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat - 11 ore în urmă
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său - 12 ore în urmă
101 minuni de la capătul lumii, Băiuț – Maramureș – România
Vă reamintim că joi, 27 noiembrie 2025, Baia Mare găzduiește un eveniment de suflet, dedicat unuia dintre cele mai frumoase și misterioase locuri din Maramureș: Băiuțul.
În Aula Centrului Universitar Nord, Str. Dr. Victor Babeș 62A, de la ora 18.00, va fi lansat volumul–album „101 de minuni de la Capătul Lumii – Băiuț”, Editura Maestro Tip 2025, o lucrare semnată de Walter Übelhart, autor care a transformat dragostea pentru acest colț uitat de lume într-un omagiu vizual și narativ impresionant.
Cartea nu este doar un album de imagini, ci o mărturie vie despre ce înseamnă Băiuțul pentru cei care îl cunosc cu adevărat: păduri bătrâne care păstrează povești, izvoare ce poartă legende, urmele minerilor care au modelat destinul locului, tradiții ce rezistă, în tăcere, de generații. Toate acestea sunt adunate cu grijă între coperțile unei lucrări care redă, cu respect și emoție, spiritul unei comunități aparte.
Și pentru că fiecare carte bună poartă în ea și o parte din sufletul autorului, Walter Übelhart transmite cititorilor un gând care spune totul despre ceea ce l-a îndemnat să scrie acest volum:
„Sper ca prin această carte să pot transmite cititorilor măcar o parte din emoția pe care Băiuțul mi-o dăruiește de fiecare dată când pășesc în acest loc de basm.
De ce merită citită această carte?
Pentru că este, în același timp, un atlas vizual, o cronică a locului și o declarație de dragoste pentru Băiuț, cu legende, oameni, natură, istorie și miracole locale.”
Cei prezenți la lansare vor putea răsfoi albumul, vor descoperi povești din munca de teren și vor afla de ce Băiuțul este considerat „un capăt de lume care merită descoperit”. De asemenea, discuțiile vor atinge și potențialul turistic și cultural al zonei, într-un context în care patrimoniul local are nevoie mai mult ca oricând de susținere și vizibilitate.
Vă așteptăm cu drag la întâlnirea cu poveștile Băiuțului!
Partener oficial media: DirectMM
Vasile Petrovan















