Astăzi, în după-amiaza liniștită de 2 decembrie 2025, am pășit în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” cu sentimentul că intru nu doar într-un spațiu cultural, ci într-o încăpere încărcată de memorie, de emoție și de ani de trudă literară. Evenimentul aniversar al revistei „Freamăt” (10 ani de la apariție), s-a simțit ca o respirație comună a celor prezenți, un freamăt interior care ne-a unit într-o clipă suspendată, în care literatura a devenit din nou liantul cel mai sincer dintre oameni.
Cenaclul Ligii Scriitorilor Români – Filiala Maramureș a reușit să creeze o întâlnire care nu a fost doar festivă, ci profund umană. Sub prezentarea caldă și atentă a Carmenei Felicia Băințan, directorul revistei,
a lui Milian Oros cel care i-a fost primul redactor-șef,
a scriitorului și folcloristului Iacob Oniga,
a redactorului-șef din prezent, Claudiu-Gheorghe Filip,
și a domnului Mihai Ganea, vicepreședinte al Ligii,
întreaga sală a devenit martoră la o poveste care nu s-a scris doar pe hârtie, ci și în suflete.
Momentul de reculegere de la început a dus un fior adânc în sală. În tăcerea aceea densă am simțit cum cei plecați dintre noi, cei care au iubit și slujit revista „Freamăt”, au fost prezenți într-un fel tainic, discret, dar puternic. Un omagiu care a făcut ca aniversarea să nu fie doar celebrare, ci și recunoștință.
Apoi, vorbind despre parcursul revistei, despre începuturi și încercări, despre manuscrise și oameni, despre nopți de lucru și zile de lecturi, am înțeles, poate mai clar ca niciodată, că „Freamăt” nu este doar o publicație. Este o inimă care bate în ritmul culturii maramureșene, o dovadă că literatura încă are glas, că scrisul încă poate strânge comunități și poate lumina drumuri. Lansarea numărului 26 a venit ca un simbol al continuității, o confirmare că, în ciuda vremurilor tulburi, există oameni care nu renunță la ideea de a clădi frumosul.
S-au ridicat voci din public, scriitori, poeți, oameni care și-au împărtășit amintirile, gândurile, impresiile. Nu era doar un eveniment literar, era o familie reunită, fiecare cu propria contribuție, cu propria emoție.
La final, un moment neașteptat și minunat: întreaga sală a cântat „La mulți ani” domnului Vasile Țâncaș, aflat la cea de-a 82-a aniversare. Un gest simplu, dar atât de cald, care a încheiat întâlnirea ca într-un arc simbolic între generații, confirmând că literatura nu este doar scriere și lectură, ci și comunitate, și prietenie, și viață.
Plecasem spre eveniment ca participant, dar am plecat de acolo mai bogat, cu sentimentul că am asistat la o clipă de istorie contemporană, în care cultura maramureșeană și-a arătat din nou puterea de a rămâne vie. Într-o lume grăbită, „Freamăt” reușește să ne amintească lucrul esențial: că valorile adevărate nu încetează să vibreze. Ele doar așteaptă să le ascultăm.
Vasile Petrovan
