Share
Ziua și avertizările: Se țin scai ploile de noi! Alte coduri galbene și portocalii emise pentru Maramureș și nu numai!

Ziua și avertizările: Se țin scai ploile de noi! Alte coduri galbene și portocalii emise pentru Maramureș și nu numai!

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis noi avertizări de specialitate, valabile în orele următoare.

ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată de azi, ora 10.00 până mâine, ora 10.00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Însă, intervalul azi, ora 12.00 – azi, ora 23.00, se va afla sub cod portocaliu de cantități de apă însemnate. În după-amiaza zilei de joi (18 iunie) și la începutul nopții de joi spre vineri (18/19 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.

Problema este că nu scăpăm de vremea urâtă! ANM a mai emis un cod galben, în prelungirea celui existent. Astfel, instabilitatea atmosferică temporar accentuată va fi valabilă și în intervalul 19 iunie, ora 10.00 – 21 iunie, ora 10.00. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

INHGA a emis, la rândul său, o avertizare pe coduri galbene, portocalii și roșie pentru întreaga țară (pentru Maramureș, vor fi numai cele galbene și portocalii, cod roșu va fi în patru județe din vestul și centrul țării). Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Bazinele hidrografice afectate sunt Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut superior, Jijia şi râurile din Dobrogea.

Va fi cod galben din 18 iunie, ora 12.00 până în 19 iunie, ora 24.00, pe  râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Nӑsӑud, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Călmaţui (judetele: Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior amonte S.H. Nehoiu şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Rm Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – sector amonte S.H. Ungheni (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Va exista și un vârf de vreme rea, pentru care hidrologii au emis cod portocaliu. Totuși, se cuvine mențiunea că nu este exclus să avem parte de o actualizare a avertizării, în cursul zilei de mâine.

Codul portocaliu va fi valabil din 18 iunie, ora 12.00 până în 19 iunie, ora 16.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Stânceni – amonte S.H. Luduş (judeţul Mureş), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Hunedoara şi Arad), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Sibiu şi Mureş), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi), Desnăţui – bazin superior (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S. H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu), Prut – sector aval Ac. Stânca Costeşti – amonte S.H. Ungheni – ca urmare a tranzitării ȋn regim controlat prin Ac Stânca Costeşti a viiturilor formate ȋn amonte de intrarea ȋn ţară (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Va fi și un cod roșu pentru intervalul 18 iunie, ora 12.00 – 19 iunie, ora 09.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bega- bazin amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Caraş (judeţul Timiş).

Fenomenele hidrologice periculoase prognozate se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 18 iunie, ora 18.00 – 19 iunie, ora 06.00 pe unele râuri din judeţele: Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad. Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor care se află sub atenționările de specialitate.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu