Share
Vreme capricioasă cu repetiție: Noi coduri galbene valabile pentru Maramureș. Sunt anunțate furtuni trecătoare și pericol de inundații

Vreme capricioasă cu repetiție: Noi coduri galbene valabile pentru Maramureș. Sunt anunțate furtuni trecătoare și pericol de inundații

Vremea se menține capricioasă în Maramureș, însă acest lucru nu este o surpriză, întrucât luna iunie este cunoscută ca fiind cea mai instabilă din tot anul.

Ca atare, atât Administrația Națională de Meteorologie, cât și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis avertizări de specialitate.

AVERTIZĂRI METEOROLOGICE

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 02:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureș, local în Muntenia și în nordul Olteniei, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 02:00
Fenomene vizate:ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată

În Moldova, Dobrogea, nordul și estul Munteniei, precum și în estul Transilvaniei vor fi averse abundente, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.

Notă: manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe alocuri și în celelalte județe din Transilvania.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

AVERTIZĂRI HIDROLOGICE

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Lӑpuş, Someşul Mare, Mureş, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 20.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 24:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 56 din 19.06.2021, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 20.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lӑpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Nӑsӑud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte S.H. Luduş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Nӑsӑud), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu, Prahova şi Brăila), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – sector aval confluenţӑ cu râul Trotuş, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

În intervalul 21.06.2021 ora 06:00 – 22.06.2021 ora 24:00 pe râul Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

COD PORTOCALIU

În intervalul 20.06.2021 ora 12:00 – 21.06.2021 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu, Prahova şi Brӑila), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava (judeţul Suceava), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Covasna, Bacău, Vrancea, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.

Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu