Share
Vaccinarea în Maramureș: Peste 213.000 persoane au primit cel puțin prima doză de ser anti-COVID-19. În jur de 7.500, la medicii de familie

Vaccinarea în Maramureș: Peste 213.000 persoane au primit cel puțin prima doză de ser anti-COVID-19. În jur de 7.500, la medicii de familie

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a comunicat situația actualizată a campaniei de vaccinare în județul nostru. Au fost vaccinate, până în 29 august inclusiv, 212.965 persoane în Maramureș, însă campania este în plină desfășurare.

Procentul de imunizare a populației se calculează, conform autorităților, din populația admisă pentru această campanie. Acest procent este în continuă dinamică, în creștere, în conformitate cu numărul de persoane care se vaccinează!

În județul Maramureș, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, au fost imunizate, în centrele de vaccinare, în perioada 27 – 29 august a.c., 364 persoane. Din totalul acestora au fost imunizate cu prima doză 188 persoane, iar cu a doua doză 176 persoane.

Situația persoanelor imunizate pe centre de vaccinare este următoarea:
1.Baia Mare, Centrul Multifuncțional ”Rivulus Pueris”- 157 persoane imunizate, din care 87 persoane cu prima doză, respectiv 70 persoane cu a doua doză;
2.Șomcuta Mare, Centrul de Sănătate, flux 1 – 17 persoane vaccinate, din care 10 persoane cu prima doză și 7 persoane cu a doua doză;
3.Târgu Lăpuș, Spitalul Orășenesc – 28 persoane vaccinate, din care 18 persoane cu prima doză și 10 persoane cu a doua doză;
4.Sighetu Marmației, Spitalul Municipal – 84 persoane imunizate, din care 34 cu prima doză, respectiv 50 persoane cu a doua doză;
5.Vișeu de Sus, Spitalul Orășenesc – 44 persoane vaccinate, din care 26 persoane cu prima doză, respectiv 18 persoane cu a doua doză;
6.Baia Sprie, Medspria – 24 persoane imunizate, din care 9 persoane imunizate cu prima doză și 15 persoane cu a doua doză;
7.Baia Mare, Grupul de Acţiune Locală, centrul 2 – 10 persoane imunizate, din care 4 persoane cu prima doză, respectiv 6 persoane cu a doua doză.

”Până în prezent au fost imunizate în județul nostru, începând cu data de 27 decembrie 2020, un număr de 212.965 persoane, din care cu prima doză au fost vaccinate 114.758 persoane, iar cu a doua doză 98.207 persoane. Cu vaccinul Pfizer-BioNTech au fost imunizate 178.946 persoane, cu vaccinul Moderna 6.303 persoane, cu vaccinul AstraZeneca 14.007 persoane, iar cu vaccinul Johnson & Johnson 13.709 persoane. S-au imunizat, până în prezent, 3.302 persoane angajate în cadrul unor operatori/agenți economici privați. În mediul rural au fost imunizate de la începutul demarării campaniei de vaccinare cu echipe mobile 1.933 de persoane. În spitalele publice au fost imunizați 325 de pacienți. Medicii de familie au procedat, până acum, la vaccinarea a 7.562 persoane. De asemenea, echipe mobile constituite din medici, asistenți medicali și registratori s-au deplasat în teren și au procedat, în perioada 23 – 27 august a.c., la imunizarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech a 24 persoane (imobilizate/nedeplasabile), împreună cu asistenții personali și aparținătorii care locuiesc în aceeași locuință/gospodărie ”, arată Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu